Consilierul ministrului Administraţiei şi Internelor, Nicolae Chesnoiu, a declarat, vineri, că având în vedere complexitatea procesului de recalculare a unei pensii şi numărul mic de angajaţi pe care Casa de Pensii a MAI îl are la dispoziţie momentan, nu este posibilă procesarea unui număr mai mare de pensii recalculate.
El a adăugat că, totuşi, începând de săptămâna viitoare, numărul angajaţilor va fi suplimentat cu aproximativ 150.
Totodată, Chesnoiu a spus că până în 22 noiembrie doar în jur de 1.000 de pensionari din MAI şi-au depus adeverinţele necesare recalculării pensiilor în funcţie de venitul pe care l-au avut. Alţi 7.000 de pensionari care au avut adeverinţele la dispoziţie ar fi „stat cu ele acasă” şi nu le-au depus la timp, astfel că pensiile lor au fost recalculate pe baza salariului mediu brut pe economie.
Până în momentul de faţă, aproximativ 14.000 de dosare au fost procesate la Casa de Pensii a MAI, din aproape 70.000 de pensii ce trebuie recalculate, a precizat Chesnoiu.
Consilierul MAI a mai spus că persoanele care au venit în minister în urma numirilor politice, care au stat doi-trei ani sau chiar mai puţin şi apoi au ieşit la pensie sunt printre cele dezavantajate de recalculări, nu angajaţii care au muncit 30 de ani şi au înaintat treptat în grade.
Chesnoiu a precizat că peste 80 la sută dintre pensiile foştilor angajaţi MAI erau de sub 3.000 de lei şi că, după recalculare, acestea au crescut măcar cu 100 – 200 de lei.
În ceea ce priveşte vechimea în muncă, Chesnoiu a spus că, într-adevăr, unii angajaţi din Jandarmerie nu şi-au regăsit în documente anii corecţi de muncă. El a spus că ministerul intenţionează să facă o intervenţie la Ministerul Finanţelor, pentru a obţine „o echivalare” pentru aceşti oameni.
Pensionarii din MAI au depus, vineri, o plângere penală la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva miniştrilor Apărării şi de Interne, Gabriel Oprea şi Traian Igaş, precum şi împotriva directorului SRI, George Maior, acuzându-i de abuz în seviciu contra intereselor persoanei.