Şcolile şi grădiniţele din Bucureşti, redeschise miercuri

Publicat: 09 02. 2010, 11:34
Actualizat: 07 11. 2012, 00:13

„Încă de ieri am discutat despre posibilitatea reluării cursurilor începând de marţi, dar primarii ne-au rugat să mai amânăm o zi, pentru că aveau nevoie să deszăpezească căile de acces către unităţile de învăţământ. În aceste condiţii, cursurile vor fi reluate miercuri”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar Cristian Alexandrescu.

Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţe au fost suspendate, luni şi marţi, în Capitală şi mai multe judeţe, din cauza vremii nefavorabile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, preciza, luni, că în cazul în care părinţii vor aduce copiii la grădiniţe, conducerile respectivelor unităţi au obligaţia să îi primească şi să le asigure supravegherea pe toată durata zilei, conform programului obişnuit.

De asemenea, ISMB a cerut unităţilor de învăţământ să cureţe curţile şi intrările în şcoli, astfel încât elevii, la revenirea la cursuri, să poată avea acces uşor şi să fie evitate eventuale accidente.

Premierul Emil Boc declara, duminică, după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, că toate activităţile şcolare vor fi reprogramate, iar programa va fi parcursă în integralitate şi la şcolile unde nu se desfăşoară activităţi şcolare. „În acest sens, inspectorale şcolare împreună cu directorii instituţiilor de învăţământ trebuie să prezinte Ministerului Educaţiei, punctual, modalitatea de recuperare a programei şcolare ce nu se parcurge în ziua de luni”, a spus Boc.

Potrivit structurii anului şcolar, luni a început semestrul al doilea, care va dura până în 11 iunie.