Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, implicat într-un accident rutier

Publicat: 30 11. 2008, 20:53
Actualizat: 06 11. 2012, 09:08

Primarul comunei Maieru, Vasile Borş, a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.30, când deputatul Ioan Oltean, candidat din partea formaţiunii sale la un fotoliu de deputat în Colegiul nr. 3 Camera Deputaţilor, aflat la volanul unui autoturism Logan, proprietatea Parlamentului României, a intrat într-o depăşire şi a lovit cu partea din faţă a maşinii un autoturism care nu a semnalizat.

"Îl cunosc şi eu pe şoferul acela. Este un începător. A vrut să vireze şi nu a semnalizat. Domnul deputat l-a lovit cu partea din faţă a maşinii. Are ceva avarii la aripa dreaptă faţă. Nu e nimeni rănit", a declarat Vasile Borş.

Potrivit sursei citate, Ioan Oltean a rămas să dea declaraţii poliţiştilor care au mers la locul accidentului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Raluca Moldovan, a confirmat că deputatul Ioan Oltean a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii.

Potrivit sursei citate, Poliţia a început o anchetă, dar nu a putut stabili deocamdată vinovatul.