"Eu cred că aici, la Biserica Evanghelică din Bistriţa, s-au spălat bani şi din cauza asta insist de o mie de ori şi la anticorupţie şi la Poliţie să se facă o evaluare cinstită şi corectă ca să vedem câţi bani s-au cheltuit până acum şi de unde au venit banii. Sursele de finanţare sunt Primăria Bistriţa, Compania Naţională pentru Investiţii, donaţii de la saşii din diasporă din Austria şi Germania", a spus prefectul.
Szilagyi Ioan a relatat că, într-o emisiune la o televiziune locală, Thomas Hartig (directorul Forumului Democrat German filiala Bistriţa – n.r.) a spus câţi bani vin lunar din străinătate, din donaţii.
"Noi trebuie să facem un calcul foarte simplu, adică cât a zis domnul Hartig ori 12 şi ne iese câţi bani au intrat într-un an", a spus prefectul.
Szilagyi nu a vrut să precizeze însă suma.
"Am cerut pe cale oficială un raport, inclusiv şefului Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Ion Burcuşel. Nu mi-a prezentat niciun raport, că e în concediu. Aştept să treacă perioada aceasta de concedii, dar într-o lună cu siguranţă voi avea un raport", a declarat prefectul, care a promis că îl va da publicităţii.
Totodată, Szilagyi Ioan a afirmat că, în opinia sa, Parohia Evanghelică Bistriţa nu are cum să ducă lipsă de bani.
"Parohia Evanghelică a avut, la Bistriţa, terenuri, păduri şi clădiri pe care le-a vândut. Trebuie să spună ce a făcut cu banii aceştia. Am o chitanţă de la Viile Tecii (sat din comuna Teaca – n.r.), unde un cetăţean, Lăcătuş Anton, a plătit 1.000 de lei avans în contul Parohiei Evanghelice ca să folosească o păşune de 36 de hectare. Este ştampilat, este o chitanţă, aşa că e o dovadă că Parohia Evanghelică are teren acolo şi încasează bani", a declarat Szilagyi Ioan.
Prefectul a negat că ar avea vreo dispută personală cu preotul evanghelic, pe care l-a denunţat atât Poliţiei, cât şi Direcţiei Generale Anticorupţie, instituţii cărora le-a cerut să facă o anchetă.
"Nu am nimic cu preotul de la Biserica Evanghelică (Johann Dieter Krauss – n.r.). Declara pe la televizor că nu trebuie să facă niciun raport cu banii daţi pentru Biserică. Sunt de acord dacă e vorba de bani daţi de tatăl lui, dar referitor la banii primiţi de la Primărie şi Ministerul Culturii va trebui să facă rapoarte la sânge", a spus prefectul.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a adăugat că nici înainte şi nici după incendiul care a afectat clădirea nu a donat niciun leu pentru Biserica Evanghelică şi nici nu are de gând să doneze.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat, luni, că nu există un proiect de reabilitare a Bisericii Evanghelice, afectată de incendiu, susţinând că Ministerul Culturii şi Cultelor, care a anunţat că va asigura finanţarea pentru această etapă, a amânat semnarea contractului cu un proiectant.
De cealaltă parte, secretarul general al MCC, Virgil Niţulescu, a respins acuzaţiile primarului Bistriţei, precizând că Ministerul Culturii a efectuat o expertiză la Biserica Evanghelică din Bistriţa – monument din secolul al XIV-lea -, care va fi urmată de un proiect tehnic şi de alocarea unei sume pentru intervenţia de urgenţă la respectiva Catedrală.
În 11 iunie, un incendiu devastator a cuprins schela ce înconjura Biserica Evanghelică din Bistriţa, monument din secolul al XIV-lea, ajungând până în turn. Turla şi două turnuleţe au fost distruse în totalitate, dar şi o parte din şarpantă. Douăsprezece echipaje de pompieri din Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Mureş au luptat timp de trei ore cu focul.