Prima pagină » Social » Circulaţia în zona Podului Grozăveşti, restricţionată pe o bandă

Circulaţia în zona Podului Grozăveşti, restricţionată pe o bandă

Circulaţia pe Splaiul Independenţei, din zona Complexului Carrefour şi până la Podul Grozăveşti, va fi restricţionată pe o singură bandă, sâmbătă şi duminică, din cauza unor lucrări la reţeaua de apă, informează Poliţia Capitalei.
Circulaţia în zona Podului Grozăveşti, restricţionată pe o bandă
20 iun. 2008, 18:18, Social

"În perioada 21- 22.06.2008, circulaţia rutieră se va desfăşura pe o bandă, pe Splaiul Independenţei, din zona Complexului Carrefour şi până la Podul Grozaveşti. Restricţiile sunt impuse de realizarea unor lucrări la reţeaua de apă potabilă", informează Poliţia Capitalei.

Totodată, Poliţia Capitalei anunţă că circulaţia pe strada Olteni, în perimetrul cuprins între străzile Clucerul Udricani şi Maria Clucereasa, va fi închisă, vineri seară, între orele 18.00 şi 24.00, pentru amplasarea unei macarale.

Poliţia recomandă şoferilor să circule pe ruta ocolitoare strada Iuliu Barash – strada Olteni – strada Maria Clucereasa.