Prima pagină » Social » Trei locuinţe şi un autoturism au fost afectate de un incendiu izbucnit la Petroşani

Trei locuinţe şi un autoturism au fost afectate de un incendiu izbucnit la Petroşani

Trei locuinţe şi un autoturism au fost afectate de un incendiu care a izbucnit, luni seară, în cartierul Colonie din municipiul Petroşani, pagubele ridicându-se la aproximativ 90.000 de lei.
Trei locuinţe şi un autoturism au fost afectate de un incendiu izbucnit la Petroşani
Oana Gavrila
15 mart. 2011, 11:10, Social

Pompierii din Petroşani au intervenit, luni seară, la un incendiu izbucnit în cartierul Colonie din municipiu, focul cuprinzând iniţial o locuinţă şi câteva anexe, precum şi un autoturism.

Incendiul a fost provocat de supraîncălzirea instalaţiei electrice improvizate de la o casă„, a declarat, marţi, Răzvan Stancu, locţiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

Potrivit sursei citate, incendiul s-a extins cuprinzând mai multe imobile, anexe şi un autoturism parcat în curtea uneia dintre locuinţe.

Mai mult, la locul intervenţiei a existat şi pericolul unei explozii, într-unul dintre imobile pompierii găsind mai multe butelii de aragaz.

Echipele de pompieri au intervenit timp de mai multe ore, reuşind, în jurul orei 23.00, să stingă focul.

Au fost afectate de incendiu un număr de trei imobile şi o maşină, în total fiind vorba de şase proprietari. Valoarea pagubelor se situează în jurul sumei de 90.000 de lei”, a declarat Răzvan Stancu.

Cartierul în care a avut loc incendiul este format din case de colonie, majoritatea vechi de 50 de ani.