Prima pagină » Social » Peste 30 de pompieri sunt încă pe Muntele Roşu pentru a preveni reizbucnirea incendiului de la Cheia

Peste 30 de pompieri sunt încă pe Muntele Roşu pentru a preveni reizbucnirea incendiului de la Cheia

Peste 30 de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova se află pe Muntele Roşu, în apropierea staţiunii Cheia, unde s-a produs incendiul de pădure de duminică după-amiază, la mai bine de 24 de ore de la izbucnirea focului pompierii vrând să se asigure că acesta nu va reizbucni.
Peste 30 de pompieri sunt încă pe Muntele Roşu pentru a preveni reizbucnirea incendiului de la Cheia
08 sept. 2008, 19:50, Social

Un număr de 33 de pompieri de la ISU Prahova se aflau, luni seară, pe Muntele Roşu, în apropierea localităţii Cheia, acolo unde duminică după-amiază a izbucnit un puternic incendiu care a cuprins şase mii de metri pătraţi de pădure, lizieră şi vegetaţie.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, locotenent Bogdan Iliescu, a declarat, luni seară, corespondentului MEDIAFAX că cei 33 de pompieri nu mai acţionează pentru stingerea focului întrucât acesta a fost lichidat, însă reprezentanţii ISU au rămas la locul incendiului pentru a supraveghea zona fiindcă există riscul ca focare ascunse să reizbucnească, iar incendiul să recidiveze.

Iliescu a precizat că, în aceste circumstanţe, pompierii aşteaptă lăsarea întunericului, în aceste condiţii ei putând vedea mult mai bine dacă mai există sau nu focare ascunse.

Un incendiu de mari proporţii a izbucnit, duminică seară, într-o pădure de molid, veche de peste o sută de ani, în apropierea staţiunii prahovene Cheia, 120 de pompieri şi pădurari intervenind pentru a stinge focul, care a cuprins şase mii de metri pătraţi de pădure.