Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Vasile Teofil s-a prezentat la unitatea spitalicească în jurul orei 13.00, iar în urma investigaţiilor cadrele medicale au stablit că are o contuzie la genunchiul stâng. În aceste condiţii, medicii au decis să-i pună o atelă ghipsată, iar apoi bărbatul a părăsit Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
De asemenea, pentru incidentele provocate la miting, Vasile Teofil a fost sancţionat de către jandarmi cu o mie de lei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Sorin Trancă, a declarat că bărbatul a primit această amendă în baza articolului 26 din Legea 60 pentru incidentele produse la miting. Astfel, el a primit sancţiunea pentru instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice şi pentru refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor.
Martorii incidentului produs la mitingul pensionarilor militari de la Constanţa spun că bărbatul imobilizat de jandarmi a ieşit din perimetrul amenajat pentru desfăşurarea manifestaţiei şi a încercat să rupă o pancartă cu fotografia lui Băsescu, aflată în faţa gardului montat forţele de ordine.
Martorii incidentului spun că bărbatul a încercat să rupă pancarta şi a fost imobilizat imediat de trei jandarmi, care l-au scos cu forţa din zonă. Bărbatul a opus rezistenţă, astfel că jandarmii au fost nevoiţi să îl împingă pentru a-l duce la duba Jandarmeriei aflată la câteva zeci de metri de locul incidentului. Înainte de a fi urcat în dubă, bărbatul a spus că se numeşte Vasile Teofil, că este locotenent-colonel în rezervă şi că a activat în cadrul Centrului Militar Zonal Constanţa.
Pentru că protestatarul a refuzat să urce în maşina Jandarmeriei, oamenii legii au făcut eforturi pentru a reuşi să-l urce în autovehicul, bărbatul agăţându-se cu mâinile de maşină şi încercând să îi împiedice pe jandarmi să facă acest lucru.
Preşedintele Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, filiala 1 Constanţa, Remus Macovei, a declarat că Vasile Teofil nu este membru de sindicat.
Aproximativ 400 de cadre în rezervă din MApN, MAI, SRI şi SPP au protestat, luni, începând cu ora 10.00, în faţa Prefecturii Constanţa, faţă de decizia Guvernului de racalculare a pensiilor militarilor.
Protestatarii au scandat „Jos Băsescu”, „Armata vrea dreptate, onoare, demnitate”, „Hoţii”, „Jos Guvernul mincinos”.