- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.09.2022, 20:35)
- Cosmin Pirv
Românii blocaţi în străinătate de suspendarea zborurilor Blue Air, aduşi acasă cu avioane Tarom
Românii care au rămas blocaţi în străinătate după suspendarea zborurilor Blue Air vor fi aduşi acasă cu avioane Tarom, a anunţat marţi seara Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Premierul a convocat marţi seara celula de criză la nivelul Guvernului, după ce compania Blue Air a anunţat suspendarea zborurilor până luni, 12 septembrie.
„Premierul a dispus ca prioritară să fie aducerea în ţară a cetăţenilor aflaţi pe aeroporturi din afara graniţelor”, a declarat la finalul şedinţei purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Conform acestuia, românii pot solicita ajutor la secţiile consulare ale României, dar şi la numărul 0040751084537 din cadrul call centerului MAE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
„După ce vor fi centralizate datele, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare pentru ca românii de peste graniţă să ajungă în siguranţă acasă”, a mai spus Dan Cărbunaru.
Blue Air a anunţat că din cauza unei situaţii „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe