Românii folosesc cel mai puţin internetul, potrivit unui raport al CE

Aproape 70 la sută dintre români nu sunt conectaţi la internet şi peste jumătate dintre cei care au internet folosesc conexiune de viteză redusă, arată un raport al Comisiei Europene despre progresul societăţii informaţionale, România ocupând ultimul loc în acest clasament.

Urmărește
74 afișări
Imaginea articolului Românii folosesc cel mai puţin internetul, potrivit unui raport al CE

Românii folosesc cel mai puţin internetul, potrivit unui raport al CE (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit raportului anual privind progresul tehnologiei informaţiei şi comunicării (ICT), în 2007 internetul a atras aproape 40 de milioane de noi utilizatori regulaţi în UE, ajungându-se la un număr total de 250 de milioane de europeni, utilizatori frecvenţi de internet.

În ciuda progresului înregistrat, 40 la sută din populaţia Uniunii Europene nu a folosit niciodată internetul. Astfel, 69 la sută dintre români sunt offline, iar bulgarii şi grecii ocupă şi ei ultimele locuri din top la acest capitol, cu 65, respectiv, 62 la sută, în comparaţie cu Danemarca sau Olanda unde doar 13 la sută nu au acces la internet.

Pentru a încuraja folosirea tehnologiilor online, Comisia va publica un ghid la sfârşitul anului despre utilizatorii UE şi drepturile şi obligaţiile lor digitale.

Peste jumătate dintre europeni folosesc regulat internetul, 80 la sută dintre aceştia au conexiuni de bandă largă şi 60 la sută dintre serviciile publice din Uniunea Europeană sunt disponibile integral pe internet. Două treimi din şcoli şi jumătate dintre medici folosesc internetul de mare viteză datorită unei răspândiri puternice a internetului de bandă largă în Europa.

În 2007, în 16 ţări peste jumătate din populaţie a utilizat regulat internetul. În Danemarca, Olanda şi Norvegia aproape toată populaţia adultă foloseşte internetul regulat, în comparaţie cu România unde doar 20 la sută sunt utilizatori regulaţi de internet. Raportul arată că nici în Bulgaria, Italia sau Portugalia oamenii nu folosesc internetul regulat.

Unul dintre obiectivele Comisiei Europene este ca europenii să profite la maximum de potenţialul eHealth, un concept care presupune ca medicii primari să fie conectaţi la internet, să folosească internetul în timpul consultaţiilor, să existe reţele care să lege diverse instituţii din domeniul sănătăţii sau ca pacienţii să primească electronic rezultatele analizelor.

Potrivit raportului, la procentul medicilor de familie care sunt conectaţi la internet, România se află pe ultimul loc, departe de celelalte ţări din coada clasamentului. Astfel, în rândul medicilor de familie din Danemarca, internetul cu bandă largă are o penetrare de 91 la sută, faţă de România cu doar cinci la sută. Penultima în top este Slovacia cu 15 procente, iar pentru Bulgaria procentul este de aproximativ 22 la sută.

Doar doi la sută din medicii primari din România comunică prin internet cu laboratoare, unu la sută cu spitale, clinici şi farmacii şi doar 0,3 la sută cu pacienţii, în ansamblu acestea fiind încă o dată cele mai mici procente din toată Uniunea Europeană, se mai arată în raport.

Un sondaj telefonic realizat cu medicii de familie în 2007 a obţinut totuşi rezultate pozitive, la nivel european, privind numărul de calculatoarelor existente şi folosirea internetului în îngrijirea primară a sănătăţii. Astfel, peste 87 la sută din medici folosesc calculatoare în UE şi 66 la sută le folosesc în fiecare zi în timpul consultaţiilor. Aproape 70 la sută din medicii primari folosesc internetul, deşi doar jumătate dintre ei au conexiuni la internet de bandă largă.

Concluzia raportului a fost că cele mai dezvoltate ţări la ora actuală din perspectiva utilizării şi infrastructurii internetului sunt Danemarca, Finlanda, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Austria, Belgia şi Germania, iar cele mai slab dezvoltate sunt Bulgaria, Cipru, Grecia, Polonia şi România, îna cazul acestora, peste 75 la sută din indicatori fiind sub media UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici