- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Românii, mulţumiţi de sistemul sanitar
Românii se declară mulţumiţi de sistemul de sănătate, spun că îşi cunosc drepturile în caz de boală, le place comportamentul medicului curant, chiar dacă uneori stau la coadă şi o oră, în condiţiile în care peste 30 la sută au schimbat medicul de familie, potrivit unui sondaj al CNAS.
Românii, mulţumiţi de sistemul sanitar (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurăi de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX că instituţia pe care o conduce vrea să lanseze un program prin care să afle care este satisfacţia bolnavilor faţă de serviciile primite în spitale şi la medicul de familie.
"Materialul, aşa cum a fost conceput pentru prima dată, poate fi considerat un experiment. Am realizat un chestionar care a fost completat în fiecare judeţ de un număr de asiguraţi stabilit aleatoriu de Casele judeţene, după care datele au fost centralizate de Casele judeţene şi transmise la CNAS. Aici a fost făcută centralizarea şi interpretarea datelor obţinute", a explicat Vasile Ciurchea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Preşedinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot şi pune ştampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăţi că exişti
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
-
Alegeri prezidenţiale 2024, primul tur. Unde se pune ştampila şi cum arată buletinul de vot
Potrivit sondajului, aproape 75 la sută dintre pacienţi cunosc care le sunt drepturile şi obligaţiile. Bolnavii din judeţele Bacău, Giurgiu, Constanţa şi Botoşani sunt cei care îşi cunosc cel mai bine drepturile, iar la polul opus, pacienţii care nu şi cunosc drepturile şi obligaţiile provin din judeţele Mehedinţi (34 la sută), Vâlcea (28 la sută) şi Hunedoara (20 la sută).
Peste 30 la sută dintre pacienţii chestionaţi şi-au schimbat medicul de familie, cei mai mulţi provenind din judeţele Caraş-Severin (85 la sută), Bihor (74,4 la sută), Sibiu, Mureş, Vaslui, Hunedoara, Maramureş şi Călăraşi.
Potrivit preşedintelui CNAS, faptul că mai mult de o treime dintre bolnavi au schimbat medicul de familie este un indicator de alarmă.
Majoritatea bolnavilor (peste 65 la sută) spun că au aşteptat la medic mai puţin de 30 de minute până când au fost consultaţi. Sunt judeţe - precum Mehedinţi, Caraş-Severin, Sibiu şi Olt - unde bolnavii aşteptă mai mult de o oră ca să fie primiţi de medic.
Potrivit aceluiaşi sondaj, în judeţele Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Maramureş şi Bihor au fost înregistrate cele mai multe trimiteri la specialist şi la spital, adică peste 55 la sută, în timp ce în judeţele Alba, Mureş, Dolj şi Braşov au fost cele mai puţine trimiteri.
Raportat la nivel naţional, sondajul arată că 33,4 la sută dintre persoanele intervievate au beneficiat de bilet de trimitere la spital sau specialist, 19 la sută au primit bilet pentru investigaţii paraclinice, iar 29,2 la sută au primit reţetă.
Din cele 36 de judeţe care au răspuns chestionarului privind timpul acordat consultaţiei de către medicul de familie, 31 au înregistrat o pondere mai mare de 70 la sută de persoane care au fost mulţumite de timpul acodat de medic pentru consultaţie.
Doar în cinci judeţe - Caraş-Severin (61 la sută), Prahova (45 la sută), Olt (40 la sută), Călăraşi (36 la sută) şi Alba (21 la sută) - bolnavii sunt nemulţumiţi de timpul acordat de medici pentru consultaţie.
Atitudinea medicului de familie este în general apreciată pozitiv de către bolnavi, media persoanelor care au spus că sunt mulţumite de doctorul curant fiind de 68,5 la sută. Cei mai puţin mulţumiţi de comportamentul medicului de familie sunt bolnavii din judeţele Mureş, Prahova, Călăraşi, Caraş-Severin, Olt şi Hunedoara.
Şi atitudinea asistentelor medicale este apreciată de majoritatea persoanelor care au fost chestionate, 65,3 la sută dintre respondenţi acordând acestei categorii profesionale nota maximă. Asistentele au cea mai slabă cotaţie, fiind notate cu 1 pe o scară de la 1 la 3 în judeţele Mureş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Suceava şi Timiş.
Mai mult de jumătate dintre subiecţii chestionarului (50,1 la sută) au spus că au fost conduşi în secţia unde urmau să fie internaţi de personalul spitalului, 24,1 la sută au fost însoţiţi de aparţinători, iar 25,8 la sută s-au deplasat singuri în spital pe durata internării.
În baza acestui material s-a desprins concluzia că pentru date mai relevante aceste chestionare trebuie să fie diferite pentru medicina de familie şi pentru spital (acestea să fie completate de asigurat, la externarea din spital).
"Totuşi, chiar şi aşa se poate vedea că sunt judeţe unde bolnavii sunt nemulţumiţi de servicii, indiferent dacă vorbim despre spital sau medicul de familie. Un exemplu în acest sens sunt Călăraşi, Caraş-Severin, judeţe care apar aproape în toate sondajele în topul nemulţumirilor. Apoi, faptul că 85 la sută dintre cei chestionaţi au schimbat medicul de familie poate fi un semnal de alarmă pentru anumite zone. Cred că este foarte important să aflăm dacă bolnavii sunt mulţumiţi sau nu de servicii, întrucât banii pleacă în sistem, dar oamenii nu primesc ceea ce trebuie dacă sunt nemulţumiţi", a mai spus preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO