Românii răniţi în accidentul din Austria au fost internaţi în spitale din Linz şi Wels

Cei cinci români răniţi în accidentul rutier din Austria au fost internaţi în două spitale din Linz şi Wels, informează MAE, precizând că ambasada de la Viena este în contact cu autorităţile locale şi cu cetăţenii români pentru acordarea asistenţei consulare.

Urmărește
266 afișări

"Ambasada României la Viena a contactat autorităţile locale responsabile din localitatea Haid, în legătură cu accidentul auto. În urma informaţiilor primite se confirmă faptul că la data de 2.07.2011 ora 6, ora locală, pe Autostrada A1, s-a petrecut un accident rutier soldat cu decesul a trei cetăţeni români şi rănirea a altor cinci care au fost internate la două spitale din Linz şi Wels", se arată într-un comunicat al MAE.

Ambasada României la Viena este în contact cu autorităţile locale şi cu cetăţenii români pentru acordarea asistenţei consulare, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Doris Mircea, citată în comunicat.

Potrivit AFP, vehiculul, cu opt persoane la bord, se îndrepta spre Viena. Dintr-un motiv încă necunoscut, şoferul a pierdut controlul microbuzului care s-a lovit de un stâlp de beton, a precizat un oficial din cadrul pompierilor, Helmut Gumpesberger.

Pasagerii unui al doilea microbuz românesc, care venea în urma primului, au asistat, neputincioşi, la accident.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici