„Un aspect pentru care cer suport nu doar al Legislativului, ci tuturor instituţiilor – este vorba despre fenomenul drogurilor. Vârsta consumatorilor a scăzut teribil de tare – 10-11 ani este vârsta la care începe consumul de droguri în România”, spune Alina Gorghiu, la evenimentul prilejuit de împlinirea a 149 de ani de la atestarea Baroului Timiş.
Ea apreciază că în Parlament sunt trei iniţiative „extrem de bune legate de diminuarea aceastui fenomen”.
Gorghiu precizează că este vorba despre Legea „2 Mai”, legea privind Registrul traficantului şi despre legea de înfiinţare a opt centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri.
„Degeaba vorbim noi la infinit despre cum prindem traficanţii de droguri, despre cum îi pedepsim dacă nu o să vorbim şi despre consumatorului din perspectiva beneficiarului unor seervicii pe care statul român e obligat să i le pună la dispoziţie”, încheie Gorghiu.