Românii tot mai interesaţi de bursă. Numărul investitorilor aproape s-a dublat în ultimii doi ani

Publicat: 01 12. 2021, 10:47
Actualizat: 01 12. 2021, 10:49

Potrivit datelor transmise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la solicitarea ZF, la septembrie 2021 „numărul cumulat al conturilor de clienţi activi ai SSIF a fost de 28.247. Un client poate deschide simultan con­turi la mai multe societăţi de servicii de investiţii financiare. Ce înseamnă client activ activ? „Client activ – acel client pentru care este efectuată cel puţin o tranzacţie în ultimele 6 luni“, potrivit ASF.

Pe de altă parte, nu­mărul total de inv­es­titori la sep­tem­brie 2021 era de 74.430 de investitori, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi lună din 2020, respectiv 13.000 de investitori, evoluţia fiind susţinută pe de-o parte de noile companii intrate la tranzacţionare iar de pe altă parte de randamentele substanţiale în contextul revenirii burselor şi într-un climat cu scumpiri accelerate.

Spre comparaţie, în septembrie 2020, numărul investitorilor activi era de circa 19.620, iar în septembrie 2019 de 17.320, potrivit ASF.

Creşterea numărului de investitori a fost determinată în mare parte de noile listări de anul acesta, adică aproape 20 de companii au venit cu acţiuni în ringul de tran­zacţionare. La nivelul primelor 11 luni indicii bursieri locali rămân în teritoriul pozitiv, cel mai mare avans fiind înregistrat de indicele dividendelor, respectiv 32%.

Cele 84 de companii listate pe piaţa principală a Bursei au ajuns la finele lunii noiembrie la o capitalizare de 215 miliarde de lei (44,2 miliarde de euro) după ce au depăşit în premieră 200 de miliarde de lei în luna august.