„Copilul este foarte bine, a ieşit din comă, cere apă, suc şi maşinuţa. Pot spune că, practic, şi-a revenit”, a spus medicul Alexandru Taşcu.
El crede că cel mai probabil într-o zi sau două copilul va fi mutat de la Terapie Intensivă în salon, iar apoi va începe recuperarea.
„După cum a evoluat, eu cred că va recupera foarte bine”, a mai spus medicul Alexandru Taşcu.
El a precizat că în Secţia de neurochirurgie pediatrică vin multe cazuri foarte grave, cele mai multe fiind rezolvate pozitiv.
Copilul a fost dus în comă la spital după ce a căzut, în 20 octombrie, de la geamul unui grup sanitar situat la etajul Grădiniţei nr. 195 din cartierul Militari, unde ar fi mers nesupravegheat.
Anchetatorii au audiat mai multe persoane în acest caz, fiind aşteptat un diagnostic din partea medicilor pentru a stabili încadrarea juridică a faptelor, declara vineri pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a cerut unităţii de învăţământ să demareze o anchetă în legătură cu acest caz.