Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, circulaţia a fost reluată în totalitate după aproximativ şase ore de la blocaj.
Drumul Naţional 7 a fost blocat complet, vineri dimineaţă, în judeţul Hunedoara, după ce un TIR a derapat şi s-a izbit de un copac, iar partea din spate a camionului a rămas perpendicular pe drum, în urma accidentului două persoane fiind rănite.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, un TIR cu numere de Bulgaria care se deplasa de la Arad spre Deva a derapat şi s-a izbit de un copac de pe marginea şoselei, în localitatea hunedoareană Câmpuri Surduc.
Remorca TIR-ului a rămas perpendicular pe şosea, iar o parte din încărcătură s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei.
De asemenea, în urma accidentului două persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.
După aproximativ trei ore de la accident, traficul a fost reluat pe o bandă de mers, circulaţia desfăşurându-se alternativ.