Roşia Montană: Familiile evacuate nu se pot întoarce la casele lor

Cele două familii din Roşia Montană, judeţul Alba, evacuate în urmă cu o zi din cauza unei alunecări de teren, nu se pot întoarce la casele lor, întrucât autorităţile au decis ca oamenii să rămână într-o locuinţă socială până când se va stabili că nu mai este niciun pericol.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Roşia Montană: Familiile evacuate nu se pot întoarce la casele lor

Roşia Montană: Familiile evacuate nu se pot întoarce la casele lor (Imagine: Mediafax Foto)

Primarul comunei Roşia Montană, Virgil Nariţa, a declarat, joi, că autorităţile monitorizează situaţia şi încearcă să găsească soluţii pentru a remedia pagubele produse de alunecarea de teren şi pentru a opri înaintarea acesteia.

"Cele două familii nu dorm încă în casele lor. Aşteptăm expertiza tehnică să vedem din ce cauză s-a produs acea alunecare de teren şi apoi să remediem situaţia de acolo (…) În ultimele 24 de ore s-a constatat că alunecarea de teren s-a mişcat foarte puţin", a spus Nariţa.

Potrivit sursei citate, cele două locuinţe nu au fost avariate de malul de pământ care a format alunecarea de teren.

Două familii au fost evacuate, în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Roşia Montană, din judeţul Alba, din cauza unei alunecări de teren care le pune în pericol locuinţele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici