„Până acum nu s-au dat la om. Îi auzeam noaptea cum treceau pe lângă cortul meu. Dimineaţa vedeam că a mai apărut nişte motorină sau te miri ce. Îi băgam în toate felurile, dar ei îşi vedeau de ale lor. Nu poţi să te pui cu ei, că-s neam şi vin toţi. Dacă l-au luat pe vreunul de pe aici, până acum nu s-a aflat. Cu ciordeala mergeau întruna, că din asta adunau banu’. Eu stau aici, lângă Tor di Quinto, de cinci ani şi n-am avut treabă cu nimeni. De când am venit în Italia am stat tot prin părăsenii. Nenorocirea asta cu femeia o să ne alunge pe toţi de aici”, povestea, ieri, cu glas şoptit, să nu-l audă şatra, Tiberio Lingurar. Între timp, aduna ce mai putea din cocioaba făcută arşice de gaborii italieni, ieri, înainte să dea lumina.
„Cum sunt primul cu cortul, la mine au picat primii poliţaii. Când i-au dat un picior la uşă, a zburat din cartoane. N-am apucat să mişcăm până au împrăştiat tot. Ne-au tăiat furtunele şi au aruncat buteliile în râpă. Ne-au cerut actele şi după aia au răscolit până la ultima folie de plastic”. Nici una din „vilele” din trei cartoane şi un cauciuc deasupra, de lângă staţia Tor di Quinto, n-a scăpat de control. Casa arestatului Mailat a rămas fără nici un perete de carton. Înăuntru, un dulap albastru atârna peste o saltea murată de ploaie. Ţiganii priveau cu jale la resturile cu care au rămas. Singura fericită era o „topmodeleasă” care zâmbea tâmp dintr-un poster scăpat de picioarele trupelor de intervenţie.