Rusia acuză forţele ucrainene că au atacat deliberat un spital. 14 oameni ar fi murit

Publicat: 28 01. 2023, 20:27
Actualizat: 28 01. 2023, 20:29

Sâmbătă dimineaţa, în oraşul Novoaidar, „forţele armate ucrainene au atacat în mod deliberat clădirea unui spital” cu un sistem de rachete cu lansare multiplă HIMARS de fabricaţie americană, a precizat ministerul într-un comunicat.

Conform acestuia, 14 persoane au fost ucise şi 24 au fost rănite. Este vorba de pacienţi şi de personal al spitalului.

„Un atac deliberat cu rachete asupra unei unităţi medicale civile active cunoscute este, fără îndoială, o crimă de război gravă din partea regimului de la Kiev”, a adăugat ministerul.

Nu a existat un răspuns imediat la acuzaţii din partea Ucrainei, iar Reuters nu a reuşit să verifice în mod independent informaţiile.

„Toţi cei implicaţi în planificarea şi executarea acestei crime vor fi găsiţi şi traşi la răspundere”, a mai transmis ministerul rus, care a precizat că medicii civili şi militari lucrau în spital de mai multe luni, tratând populaţia locală şi soldaţii.