Rusia: Cel puţin 140 de răniţi după o coliziune între un tren şi un camion
Mecanicul trenului, care se deplasa de la Kazan, în Tatarstan, la Adler, pe malul Mării Negre, a frânat brusc când a văzut camionul al cărui şofer încălcase regulile de circulaţie, au adăugat Căile Ferate Ruse.
Trenul a lovit camionul în apropierea staţiei Kotelnikovo, care se află în sudul regiunii Volgograd, la aproximativ 1.200 km sud de Moscova, potrivit Reuters.
Sunt aproximativ 140 de persoane rănite, au transmis reprezentanţii Căilor Ferate Ruse, adăugând că 15 persoane, inclusiv trei copii, au fost duse la spital.
Şoferul camionului, care a fost aruncat aproximativ 15 metri în urma impactului, este în stare gravă.