Potrivit unui comunicat al DIICOT, trei bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc şi trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Cei trei au fost prinşi în flagrant, în Feteşti, judeţul Ialomiţa, având asupra lor cantitatea de aproximativ 1,280 kilograme de canabis şi 1,96 grame de cocaină. Aceştia au introdus în ţară, prin intermediul unei societăţii de curierat, un colet cu ţară de provenienţă Spania, în care erau ascunse drogurile.
Poliţiştii şi procurorii au făcut în acest caz 11 percheziţii domiciliare în judeţul Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, fiind descoperite şi ridicate canabis, cântare electronice şi grindere.
Doi dintre inculpaţi au fost arestaţi preventiv, prin decizia Tribunalului Călăraşi, iar faţă de al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.