"Eu sunt mai ingrijorat de evenimentul de la Braşov pentru că, acolo, fără ca să fure cineva de prin depozitele armatei române o armă, o mitralieră sau un pistol, au fost împuşcaţi în stradă doi oameni. Cred că, din acest punct de vedere, acţiunea poliţiei trebuie să fie foarte energică iar cercetările care au demarat şi modul în care poliţia a demarat ancheta la Braşov sper să aibă o finalitate imediată iar ucigaşul să fie trimis acolo unde este locul, după gratii", a arătat Nica.
Potrivit lui Nica, acest eveniment arată că şi regimul armelor şi muniţiilor în România trebuie să aibă o altă abordare.
"Nu orice persoană trebuie să aibă acces la asemenea arme şi mai ales trebuie să existe un control preventiv – cine sunt cei care umblă legal sau ilegal, mai ales cu arme", a spus Nica.
Întrebat dacă intenţionează modificarea Legii armelor şi muniţiilor, Dan Nica a arătat că acesta nu este un atribut al său.
"Eu am spus un punct de vedere, ca observator al acestor evenimente care au stârnit în mod evident emoţiile. Cred că o acţiune inclusiv legislativă imediată este necesară dar aşteptăm opiniile experţilor, a celor care ştiu mai bine ce ar trebui să facem astfel încât regimul armelor şi muniţiilor din România să fie unul clar şi restrictiv, controlabil şi verificabil", a arătat Nica.
Nica a mai arătat că, în ceea ce priveşte incidentul de la unitatea militară de la Ciorogârla, unde au fost sustrase mai multe arme, a fost o problemă de nerespectare a regulamentului intern şi a modului în care funcţionează serviciile unitare de pază.
"Cred că este nevoie ca aceste măsuri care sunt luate pentru paza acestor depozite unde se află armamente aflate în subordinea MApN sau alte instituţii care deţin asemenea arme ar trebuie să existe o reglementare foarte clară şi o modernizare a mijloacelor de pază şi protecţie care ar trebuie să existe în fiecare dintre aceste instituţii”, a spus Nica.
Citeşte şi:
Stănişoară: De la Ciorogârla au fost furate pistoale, pistoale mitralieră şi o puşcă mitralieră
Opt persoane, audiate în cazul dispariţiei armelor de la Ciorogârla – surse
Depozitul de armament de la Ciorogârla era descuiat – surse –