Comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, va fi asigurată cu ajutorul a 20 de staţii de emisie-recepţie performante, achiziţionate special pentru aceste operaţiuni, precizează instituţia, într-un comunicat.
Pentru a pune în aplicare strategia internă de integritate şi combatere a corupţiei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat toate demersurile necesare pentru implementarea procedurii de control în cazul acţiunilor de control de mare impact, precizează comunicatul.
Frecvenţa de comunicaţii folosită va fi una protejată şi sigură, astfel încât coordonatorii acţiunilor şi comisarii prezenţi pe teren vor putea comunica în cel mai sigur mod cu putinţă, fiind astfel exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaţilor ANPC.
„Dat fiind că pregătim acţiuni de anvergură, această achiziţie ne va pune la adăpost de orice fel de suspiciune. Suntem convinşi că toţi colegii înţeleg raţionamentul funcţionării acestei proceduri şi sunt solidari cu lupta pentru integritate şi combatere a corupţiei. Facem aceste eforturi pentru că ne dorim o abordare unitară, demonstrarea fermităţii şi certitudinea verticalităţii colegilor noştri”, spune Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.