CFR introduce plata cu cardul direct în tren. Ruta feroviară pe care s-a implementat sistemul

CFR Călători va implementa, începând de luni, soluţia de plată cu cardul bancar direct în tren, pentru patru dintre trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Otopeni.

Urmărește
2565 afișări
Imaginea articolului CFR introduce plata cu cardul direct în tren. Ruta feroviară pe care s-a implementat sistemul

Ruta feroviară pe care poţi plăti cu cardul direct în tren

Astfel, trenurile operate de CFR Călători vor dispune în interior de câte două validatoare de plată prin care oricine îşi poate achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului. 
 
Soluţia este dezvoltată de BCR şi permite ca pe dispozitivele din tren să poată fi efectuate plăţi atât cu cardul bancar, cât şi cu un smartphone sau smartwatch asociat cu un card bancar.
 
În acest moment, dispozitivele permit achiziţionarea a doua tipuri de bilete: bilet pentru adulţi (10 ani +), cu un cost de 4 lei şi bilet pentru copii (cu vârsta între 5-10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani), cu un cost de 2 lei. Călătorii nu plătesc niciun comision pentru achitarea contactless a călătoriei în tren.
 
„În fiecare tren sunt instalate două dispozitive care permit plata contactless, iar modul de utilizare este foarte simplu şi intuitiv. Călătorii trebuie să apese tasta din stânga pentru activarea terminalului şi apoi să apropie orice card bancar/ceas/telefon contactless pentru a face plata, urmând să primească biletul tipărit.
 
În cazul unui călător care doreşte să achiziţioneze mai multe bilete sau să aleagă un bilet de copil, atunci este apăsată tasta din dreapta şi ulterior se confirmă prin apăsarea tastei din stânga, după care este apropiat cardul pentru plată. Pentru fiecare plată dispozitivul eliberează un bilet, pe care sunt imprimate informaţiile de călătorie, iar în următoarele săptămâni tichetul va fi disponibil bilingv, în română şi engleză”, a specificat Ciprian Nicolae, Şef Departament Acceptare Carduri, BCR.
 
Potrivit BCR, în ultimii trei ani s-au înregistrat peste 25 milioane de plăţi contactless în transportul public, iar acum au loc, în medie, peste 2.4 milioane de tranzacţii pe lună, într-un trend accelerat de creştere a utilizării, în contextul pandemiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici