Prima pagină » Coronavirus » Precizare de la RO Vaccinare: vaccinurile împotriva COVID-19 nu conţin oxid de grafen

Precizare de la RO Vaccinare: vaccinurile împotriva COVID-19 nu conţin oxid de grafen

Specialiştii susţin că vaccinurile împotriva Covid-19 nu conţin oxid de grafen. Informaţia a pornit în urma unui studiu cu erori, realizat în Spania, anunţă RO Vaccinare.
Precizare de la RO Vaccinare: vaccinurile împotriva COVID-19 nu conţin oxid de grafen
Petru Mazilu
28 ian. 2022, 15:26, Social

Informaţia privind oxidul de grafen s-a răspândit pe reţelele de socializare,

„Vaccinurile împotriva Covid-19 nu conţin oxid de grafen! Mai multe articole şi postări pe platformele de social media care afirmă fals că „oxidul de grafen” este prezent în vaccinul Pfizer împotriva Covid-19 şi care citează un studiu al unui profesor de la Universitatea din Almeria, Spania în acest sens au fost distribuite de mii de ori în mai multe limbi”, scrie pe pagina oficială RO Vaccinare.

Specialiştii susţin că studiul este greşit, iar reprezentanţii universităţii spaniole „s-au distanţat” de document.

„Acuzaţia este nefondată şi provine dintr-un studiu greşit metodologic. Experţii au confirmat pentru AFP că nu există dovezi privind prezenţa acestor substanţe în vaccinul Pfizer – sau în vreun alt vaccin disponibil pe piaţa din Europa de astăzi. Mai mult, universitatea s-a distanţat de document şi de concluziile sale”, mai scrie pe pagina RO Vaccinare.

Grafenul este un compus format din particule minuscule despre care se spune că are proprietăţi antibacteriene şi antivirale. Este flexibil, conductiv, uşor, puternic şi se pare că este cel mai subţire material din lume, ceea ce îl face atractiv pentru inovaţie. Materialul a fost izolat pentru prima dată în 2004.