Prima pagină » Info Locale » Două familii din Afganistan, care au trecut Dunărea cu o barcă gonflabilă, prinse la frontieră

Două familii din Afganistan, care au trecut Dunărea cu o barcă gonflabilă, prinse la frontieră

Două familii din Afganisan, formate din nouă membri, printre care şi un copil de un an, care au trecut Dunărea cu o barcă gonflabilă, au fost prinse de poliţiştii de frontieră din Moldova Veche, judeţul Caraş-Severin.
Două familii din Afganistan, care au trecut Dunărea cu o barcă gonflabilă, prinse la frontieră
Cosmin Pirv
19 oct. 2021, 11:37, Social

Poliţiştii de frontieră din Moldova Veche au observat luni seara, cu ajutorul aparaturii de supraveghere, o ambarcaţiune cu motor care naviga spre malul românesc al fluviului Dunărea.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei de frontieră pentru a face verificări. Astfel, la malul Dunării au fost depistaţi, într-o ambarcaţiune pneumatică, nouă cetăţeni străini, patru adulţi şi cinci minori.

Aceşttia au fost duşi la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi s-a stabilit ca nu aveau probleme medicale, apoi la sediul poliţiei, pentru verificări.

Poliţiştii au stabilit că aceştia fac parte din două familii din Afganistan, patru adulţi cu vârste cuprinse între 26 si 49 de ani şi cinci minori cu vârste cuprinse între 1 şi 16 de ani.

Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz.