S-a prezentat la spital purtând o vestă antiglonţ. Care este motivul

Publicat: 15 02. 2022, 10:49
Actualizat: 15 02. 2022, 10:51

Pacientul le-a spus cadrelor medicale că poartă vestă antiglonţ pe stradă deoarece vrea să fie pregătit în cazul în care izbucneşte un război în apropierea graniţelor României.

Incidentul a avut loc luni la spitalul gălăţen şi a fost relatat de medicul Paul Ichim.

„Pe undeva lumea a luat-o rara rău. Dacă un bărbat a venit la urgenţe să se consulte, cu vesta antiglonţ pe el, pentru că nu ştie când începe răzbelul şi vrea să fie protejat, ce mai vreţi?”, a povestit medicul gălăţean.

Bărbatul are 48 de ani şi le-a mai spus medicilor că vesta a primit-o de la un club de airsoft unde este membru.