Prima pagină » Social » Suceava:CE a avizat proiectul de înfiinţare a două depozite ecologice, investiţie de 50 de mil. euro

Suceava:CE a avizat proiectul de înfiinţare a două depozite ecologice, investiţie de 50 de mil. euro

Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului de înfiinţare a celor două depozite ecologice de deşeuri din judeţul Suceava, în valoare de 50 de milioane de euro, a declarat, vineri, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a menţionat că este cel mai mare proiect de acest gen din ţară.
18 mart. 2011, 15:06, Social

Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că pentru proiectul judeţului Suceava de gestionare integrată a deşeurilor a fost necesară aprobarea Comisiei Europene întrucât este cel mai mare proiect de acest gen din ţară, în valoare de 50 de milioane de euro.

El a precizat că, după ce proiectul a primit avizul tuturor comisiilor, contractul urmează să fie semnat de Ministerul Mediului.

CJ Suceava a decis anul trecut să asigure fonduri pentru începerea lucrărilor la primul depozit ecologic de deşeuri din judeţ, în zona localităţii Moara, care apoi să fie recuperate din finanţarea europeană a proiectului, lucrările fiind executate de firma austriacă Alpine Bau Gmbh Wals din Siezenheim.

Potrivit Acordului de mediu, în judeţul Suceava urmează să fie construit un al doilea depozit ecologic de deşeuri, pentru zona de munte, care va fi amplasat în zona comunei Pojorâta.

Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 50 de milioane de euro, prevede înfiinţarea a 5.000 de puncte de colectare a deşeurilor şi şapte staţii de transfer.