INTERVIU – Panait: Numărul anual de adopţii este sub realitatea de zi cu zi din sistemul de protecţie

Reporter: Ieşim puţin din cadrul naţional şi aş vrea să vorbim puţin despre adopţiile internaţionale. La nivel european continuă presiunile la adresa României pentru faptul că, continuă să menţină închise adopţiile internaţionale. Pe de altă parte preşedintele Traian Băsescu, dar şi premierul au afirmat clar că România îşi va menţine această politică în domeniul adopţiei. Vă întreb pe dumneavostră, nu omul politic, vă întreb pe dumneavoastră specialistul care a discutat cu ceilalţi specialişti din domeniu, ce zic specialiştii?

Bogdan Panait: Da, România a fost de multe ori apostrofată pentru faptul că având un număr foarte mare de copii în sistem, un număr mic de adopţii, nu are o strategie şi că ar fi bine să liberalizăm să zic adopţia internaţională. Vreau să fac câteva precizări, pentru că aici trebuie înţeles foarte bine: noi facem adopţii internaţionale şi în momentul de faţă. Ce înseamnă adopţia internaţională? Înseamnă că unchiul, de exemplu, sau bunicul care stă în Franţa şi vrea să adopte nepotul de aici, care din diferite motive a intrat sub incidenţa adopţiei, poate s-o facă, dar este adopţie internaţională. Se consideră pentru că, copilul schimbă statul, cererea este făcută în statul respectiv şi atunci, sigur că, potrivit Convenţiei de la Haga, este o adopţie internaţională, ea intră sub incidenţa adopţiei internaţionale. Deci, în momentul de faţă există, pentru că există mereu această confuzie când vorbim de adopţia internaţională, pentru români, da, toată lumea se gândeşte la adopţia internaţională cu cetăţenii străini.

Cetăţenii străini pot să adopte copii dacă stau sau fac dovada că au locuit cinci ani pe teritoriul României. Este o altă lege care reglementează acest lucru, culmea este că în Parlament am întâlnit oameni care au rămas surprinşi că nu cunoşteau această lege. Există această lege.

Reporter: Dar există astfel de cazuri?

Bogdan Panait: Sunt 54 de cazuri.

Rep.: De cetăţeni străini care au venit în România.

Bogdan Panait: Din 2005 până acum. Da, cetăţeni străini… mă rog, au domiciliu în România şi care au adoptat copii. Pe de altă parte, e adevărat că România este cam singura ţară din zona aceasta care face adopţii internaţionale, ceea ce înseamnă Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia. Ţările baltice fac adopţii internaţionale. Iarăşi un lucru care trebuie menţionat la noi s-a făcut, să zic, un mare abuz pentru că în anii 2000 se făceau circa 1.000-1.100 de adopţii naţionale şi 3.200 de adopţii internaţionale, ceea ce era total aberant.

Ţările acestea, care fac adopţii de ordinul zecilor sau sutelor, deci foarte puţine pe an, pentru că există nişte etape care, sigur, impun faptul că acei copii trebuiau daţi la adopţia naţională şi numai atunci când n-au putut să fie adoptaţi naţional s-a făcut adoptaţie internaţională. Sau cum face Ungaria. Ungaria adoptă, dar pentru străini sunt copii numai peste opt ani. Sau cum fac ţările baltice, numai copii cu handicap. Deci sunt mai multe politici, politica în acest domeniu aparţine statului respectiv. Deci nu este o impunere sau o politică europeană.

Reporter: Dar nu mi-aţi răspuns la întrebare. Ce zice specialistul Bogdan Panait?

Bogdan Panait: Ceea ce vă spuneam înainte. Din păcate, opinia publică nu este pregătită pentru aşa ceva în România. Nu spun „din păcate” că îmi pare rău neapărat, ci că ar fi fost o posibilitate pentru unii copii din sistem. În schimb trebuie să subliniez că atâta timp cât există posibilitatea adopţiei naţionale, că sunt mulţi cetăţeni români care vor să facă lucrul acesta, cât există iarăşi destul de multe lucruri de făcut în sistem ca să-l facem eficient, da, eu cred că trebuie marşat pe adopţia naţională cât mai mult.

Reporter: Dar chiar dumneavoastră spuneaţi că, practic, pentru aproape 70 la sută dintre copiii din sistem, doar pentru simplu fapt că au peste cinci ani, deja şansele de a fi doriţi de o familie de români scad, nu mai vorbim că sunt copii cu handicap, copii romi care iarăşi nu sunt foarte agreaţi.

Bogdan Panait: Aberant aici este următorul lucru: am vorbit cu cei care lucrează în sistem şi au spus aşa: dacă copilul are cinci ani de ce să-i mai deschidem procedura de adopţie pentru că oricum nu-l adoptă nimeni. Foarte multora li se refuză lucrul ăsta pentru că un salariat crede el că acel copil nu mai poate să fie adoptat. Noi am făcut un studiu pe care o să-l dăm publicităţii, un studiu destul de interesant în ceea ce priveşte dorinţa românilor de a adopta copii. Şi acolo avem şi grupele de vârste ale celor care vor să adopte.

Reporter: Şi cam care sunt dorinţele?

Bogdan Panait: Sigur că, într-o primă fază, mulţi vor copii cât mai mici, dar de foarte multe ori în momentul în care li s-a explicat ce înseamnă acest lucru, ce beneficii au dacă adoptă un copil mai mare, ce presupune lucrul acesta, să ştiţi că sunt reuşite şi chiar avem declaraţiile unor astfel de cetăţeni care au fost foarte, foarte mulţumiţi, inclusiv cetăţeni români care au adoptat romi, copii de romi. Se poate lucrul acesta, dar ca să putem să facem lucrul acesta trebuie să scoatem la lumină acest proces. Pentru că este un proces normal într-o societate, nu e ceva anormal, nu este ceva care să producă nu ştiu ce beneficii. Singurul beneficiu pe care îl produce acest sistem trebuie să fie în interesul copilului. Atât. Şi cine lucrează în această zonă trebuie să înţeleagă foarte, foarte bine acest lucru.

Reporter: Deşi România continuă să menţină această politică restrictivă, să spunem, privind adopţia internaţională, ştim că totuşi au existat cazuri în care copii români au fost adoptat internaţional, acei oameni folosindu-se de tot felul de subterfugii.

Bogdan Panait: Da, au fost cazuri. Ce să vă spun? Aici când am venit la Oficiu am recunoscut aceleaşi cutii în care se găsea arhiva din 1997. Practic acele cutii nu au fost deschise. De doi ani noi am început un proces de refacere a arhivei şi este un proces destul de laborios, pentru că îţi trebuie multe, unele lipsesc. (…) Pe de altă parte, există, în drepturile copilului, dreptul la identitate. Copilul care a fost adoptat are drept după 18 ani să-şi cunoască părinţii, sigur dacă şi aceştia doresc să facă acest lucru, şi anul trecut am avut 120 de cereri de copii, şi din ţară dar şi din străinătate, care au venit în România să-şi cunoască părinţii. Este o acţiune la nivel european, dacă aş putea să spun, şi este din ce în ce mai amplă. Sunt ţări care au o structură specializată în acest sens şi de aceea noi am început să refacem arhiva, tocmai ca să putem să dăm datele necesare pentru acest copil. (…)

Reporter: Dacă ar fi adoptată modificarea legii, la cât estimaţi că ar creşte numărul de copii adoptabili anual?

Bogdan Panait: Legea mai are un lucru care iarăşi este o noutate, deşi ştiţi foarte bine care este situaţie din sistemul bugetar şi sistemul guvernamental, am un număr redus de personal, noi ne-am asumat responsabilitatea că o parte din potrivirea teoretică – pentru că potrivirea teoretică precede potrivirea practică – să ne-o asumăm noi. De ce? Pentru că în felul acesta urmărim tot parcursul dosarului şi ne asigurăm că tuturor copiilor care intră în procesul de adopţie li se caută familii, după cum toate familiile care au atestatul intră în acest proces şi nu sunt uitate doi, trei ani de zile.

Noi credem că vom dubla numărul de adopţii, gândindu-mă că, iată, în anii 2000 se făceau circa 3.500 – 4.000 de adopţii pe an. Este posibil lucrul acesta şi atunci numărul de copii din sistem sigur va fi redus simţitor. Pe de o parte, eu le spun colegilor din ţară, sunt nişte măsuri care pe de o parte eficientizează personalul redus pe care îl au, pe de altă parte, sigur că întâlneşti şi din partea lor o responsabilitate pentru că trebuie să specializezi acest personal. Nu poţi să mergi cu oameni care acum trei zile lucrau ca vânzător la nu ştiu ce aprozar şi acuma sunt supraveghetori la un centru pentru copii de peste 18… sau tineri de peste 18 ani. Cum am întâlnit foarte mult cazuri. Şi pe de altă parte reduce foarte mult cheltuielile. Deci avem un sistem destul de stufos din punctul meu de vedere, cu o eficienţă de multe ori discutabilă. Adică un copil care creşte în sistemul de protecţie are mult, mult mai puţine şanse decât unul care creşte în familie. Asta este clar şi este o regulă din SUA până în Europa, deci nu aparţine României. (…)

Reporter: Vom avea măcar în 2012 reguli noi în procesul de adopţie?

Bogdan Panait: Cu siguranţă. Deci legea este, că şi aici este un lucru care trebuie menţionat, legea este în regim de urgenţă. Deci în mod normal, ea, la sfârşitul lui iunie trebuia să iasă. La sfârşitul lui iunie se pare că abia va ieşi din Senat, dar probabil undeva în toamnă, început de octombrie vom avea o lege. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că prevederi din această lege sunt menţionate în legea de punere în aplicare a Codului Civil, deci este clar că lucrul acesta se va întâmpla. După aceea va urma un proces destul destul de lung, vom avea foarte mult de lucru pe legislaţia secundară, de punere în aplicare a acestei legi.

Reporter: Care legislaţie secundară va însemna ce?

Bogdan Panait: Criterii de punere în practică a acestei legi, şi care vor fi destul de laborioase pentru că fiecare articol de acolo va trebui prezentat şi mă rog, dezbătut, motivat cum se pune în practică şi nu este un lucru uşor.

(Interviu de Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro)

Bogdan Panait a vorbit, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, despre sincopele sistemului de adopţie, despre modificarea Legii 273/2005 şi despre problemele care apar din cauza necunoaşterii legii sau, uneori, chiar cu sprijinul reprezentanţilor autorităţilor statului.

Secretarul de stat de la Oficiul Române pentru Adopţii (ORA) a făcut referire la scăderea numărului de familii care doresc să adopte, descurajate de procedeul mult prea greoi sau de personalul uneori insuficient pregătit, dar şi la numărul mare de copii abandonaţi, „condamnaţi” să rămână instituţionalizaţi.

Bogdan Panait a vorbit şi despre necesitatea modificării Legii adopţiei, în sensul facilitării procesului de adopţie, dar şi despre adopţiile internaţionale, închise parţial în România.

Prezentăm integral interviul acordat de secretarul de stat de la Oficiul Române pentru Adopţii, Bogdan Panait, agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: Vorbeam în urmă cu un an, pentru prima dată, despre faptul că a început să scadă numărul de familii care doresc să adopte un copil. Continuă şi în 2011 acest trend?

Bogdan Panait: Da. Am constatat că în ultimii doi ani, doi ani şi jumătate, numărul de familii care doresc să adopte un copil e într-o scădere, nu într-o scădere accentuată, diferenţa dintre cele două categorii, copii adoptabili şi părinţi care vor să adopte, scăzând din faptul că numărul de copii adoptabili creşte. În ultima perioadă aproape au ajuns la un nivel egal.

Reporter: Dacă nu ne raportăm la numărul de copii adoptabili şi vorbim strict de numărul de familii care au solicitat să adopte un copil, s-a menţinut acel număr?

Bogdan Panait: Nu. Este în scădere acel număr.

Reporter: Puteţi să ne daţi nişte cifre?

Bogdan Panait: În momentul de faţă, şi raportat şi la anul trecut, cifra este în jur de 1.700 de familii care au atestat şi care doresc să adopte copii, comparativ cu anul 2005, când erau peste 2.200 de familii care doreau să adopte.

Reporter: Cum explicaţi această scădere?

Bogdan Panait: Are mai multe cauze. Mai puţin aş pune-o pe criză. Din discuţiile pe care le-am avut cu mai multe familii, cu cei care lucrează în domeniu, foarte multe familii sunt nemulţumite de faptul că nu au în teritoriu, la direcţie, un interlocutor. De regulă sunt mai multe persoane care îi consiliază, nu primesc informaţiile la timp sau nu primesc de la început toate informaţiile posibile, sunt câteva dintre motivele care îi determină să se retragă pe unii dintre ei.

Pe de altă parte, aceste familii când vin au nevoie de un cadru intim pentru a discuta problemele lor cu consilierul care se ocupă de acest caz, cu asistentul social, cu psihologul. Zona asta nu există încă în direcţiile de asistenţă socială. Din capul locului ar trebui să cunoască toate etapele şi ce îi aşteaptă când vor să adopte un copil. Ei trebuie să ştie faptul că nu ei îşi aleg copilul, ci copilul îi alege pe ei, că este un proces de lungă durată şi că este un proces cu mai multe etape de la care nu se pot abate. Lucrurile acestea nu se cunosc şi, în procesul adopţiei, sunt mulţi care sunt nemulţumiţi de durata lungă, de modul în care sunt trataţi, de faptul că nu sunt solicitaţi să adopte copii. Sunt familii care au atestat doi, trei ani la rând şi nu sunt chemate niciodată. Deci, şi asta este o deficienţă.

Reporter: De ce nu sunt chemate?

Bogdan Panait: Pentru că de multe ori solicită o anumită categorie de copii sau categorie de vârstă, care nu se regăsesc în direcţia respectivă. Toate acestea sunt deficienţe de sistem, din punctul meu de vedere. Un sistem, şi vorbesc aici de un sistem naţional, trebuie să aibă aceleaşi structuri la nivelul tuturor judeţelor, să aibă oameni cu calificare apropiată – şi am făcut acest lucru printr-o hotărâre de Guvern – însemnând doi asistenţi sociali, doi psihologi şi un jurist pe care i-am impus la nivelul fiecărei direcţii, ca structură separată de adopţie şi post-adopţie.

Aceşti oameni trebuie să se ocupe de aceste cazuri, ei nu trebuie să aibă şi alte munci în cadrul direcţiei. Nu trebuie să aibă alte responsabilităţi decât adopţia şi post-adopţia. Sigur că unora li se pare puţin hazardat şi spun „noi nu avem atâtea cazuri încât să ţinem acolo cinci oameni care să facă această muncă”. Noi spunem altceva. Noi spunem că sunt foarte mulţi copii în sistem, foarte mulţi copii care ar putea să intre în procesul de adopţie şi care sunt neglijaţi de sistem din cauză că nu există personal calificat sau că nu există interes.

Reporter: Cu mai bine de un an de zile, un şi jumătate chiar, aţi propus modificarea Legii adopţiei. Proiectul este finalizat, a fost şi în dezbatere luni ar fi trebuit să fie votat şi în Parlament. Acest proiect de modificare ar fi rezolvat aceste probleme din sistem despre care vorbiţi?

Bogdan Panait: Proiectul este de fapt o etapă în tot ceea ce am făcut în ultima perioadă. Şi spun acest lucru pentru că trebuie să existe un sistem în adopţie, iar sistemul acesta nu presupune doar cadrul legal, presupune şi nişte structuri care să pună în practică cadrul legal, presupune şi nişte structuri specializate care să cunoască ceea ce trebuie să facă. Lucrul acesta l-am făcut. Am început înfiinţarea unui corp de control la nivelul Oficiului Român pentru Adopţii. După aceea, printr-o hotărâre de Guvern, am reuşit să „impunem” aceste compartimente de adopţie la nivelul fiecărei direcţii. E adevărat – şi aici fac o paranteză, nu toate direcţiile au înfiinţat aceste compartimente conform legii, şi continui paranteza -, noi vom fi foarte drastici în punerea în practică a acestei hotărâri de Guvern şi vom solicita Ministerului Administraţiei, prin prefecţi, să verifice de ce nu au înfiinţat aceste compartimente, pentru că, din punct de vedere al personalului, nu există probleme.

Reporter: În câte judeţe nu există aceste structuri?

Bogdan Panait: Ele există acum cam în toate judeţele, mai există câteva judeţe care nu şi-au trecut organigrama, dar sunt aproape zece judeţe care nu au respectat Hotărârea de Guvern. Dacă această hotărâre de Guvern nu va fi respectată întocmai, noi iniţiem un proces de autorizare a acestor structuri, şi dacă nu sunt respectate prevederile hotărârii de Guvern, nu vor fi autorizate.

Reporter: Vorbeaţi puţin mai devreme despre un număr mare de copii instituţionalizaţi şi aş vrea să vă întreb câţi copii avem acum în sistem, câţi copii sunt declaraţi adoptabili anual şi câţi reuşesc să fie adoptaţi într-un an?

Bogdan Panait: Din păcate, în sistem există un număr mare de copii, circa 67.000 – 68.000. Pot să spun că numărul de copii nu a crescut în ultimii ani, cum se încearcă să se spună de foarte multe ori. Din păcate însă, circa 21.000 sunt în centre de plasament. Alţi 20.000 de copii sunt la asistenţi maternali. Un lucru care trebuie menţionat este că în centrele de plasament aceşti copii stau, în medie, şase ani şi jumătate, şapte ani. În asistenţă maternală stau cinci ani în medie, ceea ce face să rupă legătura cu familia. Practic, foarte mulţi dintre aceşti copii sunt abandonaţi în fapt şi nu sunt declaraţi adoptabili. Am întâlnit cazuri, chiar zilele trecute, când am sărbătorit 1 iunie, am vorbit cu o asistentă maternală care are de zece ani un copil la ea. Acel copil nu mai are legătură cu familia, nici nu i se cunoaşte familia. Am întâlnit copii în sistem cărora la 11 ani nu li s-a deschis niciodată procedura de adopţie, în condiţiile în care nu li se cunosc părinţii. Lucrurile astea ne îngrijorează foarte mult. Sunt foarte multe cazuri în care acestor copii li s-a refuzat dreptul de a avea o familie.

Reporter: Cine este responsabil de acest lucru?

Bogdan Panait: Întrebarea este foarte bună. Din păcate, răspunsul o să nemulţumească pe mulţi pentru că este foarte generalist: e o problemă de mentalitate.

De foarte multe ori, când un copil ajunge în sistem şi i se dă o formă de protecţie, nu mai este evaluată măsura de protecţie. Din păcate, asta ne spune faptul că interesul superior al copilului nu prea contează. Din punctul meu de vedere, care am lucrat şi cunosc sistemul, nu există motivaţie pentru acest lucru. Indiferent ce ar spune, că nu are personal sau că nu are personal pregătit, nu există motivaţie pentru acest lucru. Practic mulţi dintre aceşti copii sunt ţinuţi abuziv în sistem, refuzându-li-se dreptul esenţial de a avea o familie. Ca să înţelegeţi mai bine, un copil care intră în sistem ar trebui să aibă ca finalizare reintegrarea în familie sau în familia lărgită, fie găsirea unei familii. Deci nu trebuie să staţioneze în sistem.

Dacă ne referim şi la ultima hotărâre a Consiliului Europei, acolo se spune clar că instituţia trebuie să fie ultima măsură. Copiii, vorbind în general în Europa, stau foarte mult în instituţii şi măsura care ar trebui să se ia în considerare tot timpul este ca acel copil să aibă o familie. O familie înseamnă familia naturală sau o familie de adopţie, nu familia substitutivă. Un lucru pe care l-am introdus în lege, pentru care am primit felicitări inclusiv de la partenerii externi, a fost că dacă într-un an de zile un copil care intră în sistem este neglijat de familie, familia e dezinteresată de el sau nu este găsită, acel copil trebuie să fie declarat adoptabil. Cu cât stă mai mult în sistem, indiferent că stă la asistentul maternal, indiferent că stă în centrul de plasament, acel copil îşi pierde identitatea, pierde orice legătură cu familia. Pe de altă parte, trebuie văzut ce eforturi face familia ca să reintegreze acel copil.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE…