SABI: Vârf de solicitări la ambulanţa Bucureşti -Ilfov, luni

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a înregistrat, luni, în intervalul 8.00 - 17.00, peste 800 de solicitări, aceasta reprezentând un vârf al apelurilor din ultimele patru zile, multe fiind pentru febră, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, managerul SABI, dr. Alis Grasu.

Urmărește
4 afișări

De vineri şi până luni, la ora 17.00. am avut 4.315 cazuri, cele mai multe fiind înregistrate luni, în intervalul 8.00-17.00. Din totalul celor 4.315 cazuri, aproape 900 au fost pentru febre, acestea nefiind urgenţe medicale, a explicat medicul.

Vineri, în acelaşi interval, respectiv 8.00-17.00, au fost 779 solicitări, sâmbătă - 714, duminică - 671, iar luni - 827, a mai spus managerul SABI.

Din totalul celor 4.315 cazuri înregistrate de vineri şi până luni, 2.286 au fost urgenţe medicale. Dintre urgenţe, 146 au fost pentru bronhopneumonii, 153 de colici abdominale, 242 de dislipidemii (respiraţie greoaie), 261 hipertensiuni severe, 269 de lipotimii, 194 cazuri sociale, care au fost transportate în adăposturi, 91 de fracturi deschise, patru entorse şi tot atâtea luxaţii şi 64 de traumatisme, a precizat medicul Alis Grasu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici