Salariaţii a 6 şcoli din Arad trebuie să restituie sume încasate în urma unor sentinţe - sindicate

Salariaţii a şase şcoli din Arad sunt obligaţi să restituie sume încasate în luna ianuarie prin sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, susţin liderii sindicali, care adaugă că directorii acestor unităţi sunt supuşi unor "presiuni verbale" din partea conducerii Inspectoratului Şcolar.

Urmărește
22 afișări

Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ (SDI) Arad - sindicat la care au aderat 99 la sută din anagajaţii sistemului educaţional din judeţ, Dănuţ Ieneşescu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că angajaţii din şase şcoli vor trebui să restituie sume reprezentând 34 la sută din salariu.

Potrivit sursei citate, conducerea ISJ refuză să semneze statele de plată la cele şase şcoli, pentru că acestea cuprind şi drepturi salariale câştigate în instanţe în ultimii ani, care nu mai sunt plătite din ianuarie 2011.

"Inspectoratul Şcolar face presiuni verbale asupra directorilor acestor şcoli să reţină drepturile câştigate în instanţe, respectiv 34 la sută din salariu. Directorilor li s-a comunicat că angajaţii trebuie să restituie aceste sume primite în ianuarie. Ba mai mult, s-a cerut să se aibă în vedere restituirea sumelor până la nivelul lunii octombrie 2010", a declarat Dănuţ Ieneşescu.

Liderul sindical a adăugat că "ISJ nu doreşte să dea în scris aceste cereri către directori şi face presiuni verbale, probabil pentru că legal nu are competenţe, instituţia nefiind ordonator de credite".

Potrivit lui Ieneşescu, angajaţii Şcolii generale nr. 5 Arad nu şi-au primit salariile de o lună, pentru că statele de plată conţin şi drepturile obţinute în instanţe, iar ISJ refuză să le semneze.

"S-a depus o plângere penală semnată de 45 de angajaţi ai şcolii, împotriva responsabililor ISJ şi ai Ministerului Educaţiei, pentru faptul că angajaţii nu şi-au primit drepturile băneşti", a declarat preşedintele SDI Arad.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, conducerea ISJ Arad nu a putut fi contactată pentru a comenta acuzaţiile SDI.

La sfârşitul lunii februarie, profesorii Şcolii Generale nr. 5 Arad anunţau că au formulat o plângere penală împotriva responsabililor ISJ şi ai Ministerului Educaţiei, după ce angajaţii nu şi-au primit salariile pe luna ianuarie pe motiv că statele de plată nu au fost aprobate.

"Plângerea penală este pentru abuz în serviciu şi este împotriva responsabililor ISJ, pentru că au refuzat să avizeze statele de plată, dar şi împotriva celor de la Ministerul Educaţiei, care au elaborat acele adrese către toate inspectoratele şcolare, prin care aceste instituţii devin responsabile cu aprobarea statelor de plată. Este o situaţie ilegală pentru că inspectoratele nu au calitate de angajator sau de ordonator de credite", declara preşedintele SDI Arad.

Plângerea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, iar şeful ISJ Arad, Mirela Aldescu, a refuzat să comenteze demersul profesorilor.

Tot la finele lunii februarie, 104 profesori de la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad au intrat în grevă japoneză pe termen nelimitat, nemulţumiţi că de la 1 ianuarie au pierdut aproximativ 200 de lei la salarii, pentru că la calcularea acestora nu se mai ţine cont de anumite sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici