- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Salariile bugetarilor, majorate cu o singură cifră, în două etape
Guvernul a decis, miercuri, ca salariul mediu al celor 1,39 milioane de angajaţi din sectorul bugetar să crească în acest an cu până la maxim 9%, în una sau două etape, actul normativ urmând să fie aprobat în interval de o săptămână, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Salariile bugetarilor, majorate cu o singură cifră, în două etape
Creşterile salariale vor fi acordate diferenţiat pe categorii de personal, corelat cu rata estimată a inflaţiei şi indicele de productivitate, au afirmat sursele.
Creşterea salariilor propusă pentru 2008 în sectorul bugetar urmează să fie reglementată prin ordonanţă.
Pentru sănătate şi educaţie va fi aplicată o majorare peste media salarială a personalului bugetar, iar pentru sectoarele care au avut anul trecut creşteri importante vor fi decise majorări moderate. Pentru categorii de personal, precum diplomaţii, creşterile salariale vor fi, probabil, zero, a declarat permierul Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de Guvern.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
"Orice majorare a salariilor dincolo de elementele simple economice care permit un anumit nivel generează ulterior o serie de dereglări şi anumite reacţii ale economiei, cum ar fi o posibilă devalorizare a monedei naţionale", a spus Tăriceanu.
El a arătat că o majorare cu 10% a salariilor ar fi una importantă în condiţiile în care inflaţia se situează la cote de 2-3%.
"Am discutat cu miniştrii despre o anumită rigoare care trebuie avută în vedere în ceea ce înseamnă desfăşurarea exerciţiului bugetar pe anul 2008 şi am insistat foarte mult-pentru că acum suntem într-o perioadă în care confederaţiile sindicale doresc să facă negocieri pe majorarea salariilor-pe necesitatea încadrării în anvelopa salarială aprobată prin buget. Acest lucru înseamnă că avem în vedere importanţa socială a anumitor sectoare şi condiţiile particulare din anumite sectoare", a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă este de acord cu cererile sindicaliştilor din sănătate cu privire la majorări salariale de peste 10%, Tăriceanu a arătat că fiecare ministru are un anumit buget în care trebuie păastrate o serie de echilibre.
"Nu pot să vă spun dacă 10% este mult sau este puţin. După părerea mea, într-o economie care anul acesta va avea o inflaţie de 5%, 10% nu este o majorare nesemnificativă, din contră, este o majorare foarte importantă. Angajamentul este ca bugetarii să aibă o creştere salarială de 60% între decembrie 2004 şi decembrie 2008. În acest moment, majoritatea salariaţilor bugetari au o creştere care se situează la nivelul de 51%, deci mai avem nevoie de 9% pentru a atinge această majorare", a spus premierul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:28
Sonda Parker de la NASA intră pe un teritoriu necunoscut în Ajunul Crăciunului
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Marcel Ciolacu, desemnat de Iohannis pentru a forma Guvernul / Ilie Bolojan şi Ciprian Şerban, la şefia Senatului şi Camera Deputaţilor / Crin Antonescu, anunţat oficial candidat unic al coaliţiei pentru prezidenţiale