Salariul minim ar putea creşte la 700 lei
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) va începe discuţiile privind posibilitatea majorării salariului minim la 700 de lei de la 1 iulie 2009, această măsură fiind cuprinsă în acordul tripartit încheiat anul trecut de reprezentanţii Executivului cu sindicatele şi patronatele.

Salariul minim ar putea creşte la 700 lei (Imagine: Mediafax Foto)
Secretarul de stat pe probleme de dialog social din MMFPS, Valentin Mocanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în baza acordului tripartit încheiat anul trecut privind evoluţia salariului minim, vor fi iniţiate discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor.
Mocanu a precizat că acordul prevede o anumită evoluţie a salariului minim până în anul 2014, dar o eventuală majorare de la 1 iulie trebuie discutată atât cu reprezentanţii patronatelor, cât şi cu cei ai sindicatelor.
Secretarul de stat a mai spus că deocamdată nu s-a discutat despre un procent de majorare, dar că aceste negocieri vor fi iniţiate cât mai curând, astfel încât să fie respectată data de 1 iulie, prevăzută în acord.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Potrivit acordului, salariul minim brut ar trebui majorat, începând din 1 iulie 2009, de la 600 la 700 de lei.
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor au semnat, în 25 iulie 2008, acordul cu Guvernul privind majorarea salariului minim la 540 de lei de la 1 octombrie şi la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

