La grădiniţă, măsurile anti coronavirus ridică altfel de probleme: Părinţii se tem că distanţarea le poate afecta emoţional copiii

Publicat: 26 09. 2020, 15:42
Actualizat: 26 09. 2020, 16:05

Părinţii îţi spun că acel ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Educaţiei are unele reguli mult prea greu de pus în aplicare, şi mai ales la grădiniţă. Iulian Cristache, preşedintele Asociaţiei de Părinţi, atrage atenţia că lipsa socializării la copii poate duce la reacţii emoţionale negative, până la depresie.

În prezentul ordin se arată că preşcolarii nu au voie să-şi atingă mâinile sau să interacţioneze îndeaproape.

„Dacă aceşti copii de 4-5 ani vor fi ţinuţi în permanenţă la distanţă, îi vom speria spunând că nu au voie să se apropie, există riscul să fie afectaţi psihic. Nu trebuie să exagerăm pentru că există riscul să ajungem într-o extremă nedorită”, este de părere Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Asociaţiilor de Părinţi.

Cheia este părintele. Ţi-o spune psihologul Bianca Pescaru. El trebuie să suplinească exact ceea ce preşcolarul nu poate să primească acum la grădiniţă. Pe scurt, multă afecţiune şi multe îmbrăţişări.

„Dacă nici părinţii nu se apleacă către ei şi către nevoile lor, evident că copiii riscă să devină foarte supăraţi, trişti, anxioşi, depresivi, să se retragă şi să fie foarte temători. Tot ce putem face noi ca şi părinţi este să-i ajutăm să-şi satisfacă aceste nevoi. Trebuie să fim şi mai apropiaţi de ei în această perioadă. Prietenia se poate manifesta şi sub alte forme. Îi putem încuraja să facă bileţele, să scrie scrisorele, să facă desene”, spune Bianca Pescaru, psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv comportamental.