Un nou lot de 5 hoteluri au fost controlate de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov. Este vorba despre 2 hoteluri din Bucureşti, unul din Snagov şi două din Otopeni.
Comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov au aplicat, în urma controlului, amenzi contravenţionale în valoare totală de 85.000 lei, cărora li s-au adăugat şi oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor pentru 25 de camere din 4 hoteluri, pentru o bucătărie şi oprirea definitivă de la comercializare a peste 250 kg de produse alimentare, în valoare de circa 11.000 lei.
Abaterile constatate de echipele de control, în spaţiile destinate alimentaţiei publice, au fost:
– folosirea unor bucătării care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor
– schimbarea stării termice a produselor
– utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depaşită
– utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu grătare cu vopsea exfoliată, urme de rugină, chedere depreciate, cu ventilatoare care prezentau depuneri de praf şi impurităţi
– folosirea unor lăzi frigorifice cu depuneri masive de gheaţă pe pereţii agregatelor
– utilizarea unor grătare şi cuptoare neigienizate corespunzător, cu urme grosiere de grăsime arsă, praf şi resturi alimentare
– existenţa, în spaţiul de lucru, a unui paviment şi a unor pereţi deterioraţi, cu spărturi şi exfoliere de vopsea lavabilă, care nu pot fi igienizate corespunzător
– utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, cu grad ridicat de uzură
– folosirea unor produse alimentare fără eticheta cu elemente de identificare şi caracterizare, precum şi fără data limită de consum
– nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea unor preparate
– depozitare în condiţii necorespunzătoare a unor produse alimentare
– lipsa menţiunilor privitoare la ingredientele care pot cauza alergii sau intoleranţe, în lista meniu a restaurantului
În ceea ce priveşte neregulile găsite în spaţiile de cazare, ANPC menţionează:
– folosirea unor camere neigienizate, cu conditii igienico-santiare precare,cu protecţii de saltea rupte, cu fire de păr, pătate, depuneri de praf în strat grosier
– existenţa în camera a unor obiecte sanitare depreciate, ciobite
– folosirea în camera a unor mape cu informaţii incomplete pentru turişti.