Prima pagină » Social » Salvamont: 520 de persoane salvate în luna martie, peste 4.200 de la începutul anului

Salvamont: 520 de persoane salvate în luna martie, peste 4.200 de la începutul anului

Salvamontul a intervenit pentru salvarea a 520 de persoane în luna martie, conform raportului de activitate publicat miercuri.
Salvamont: 520 de persoane salvate în luna martie, peste 4.200 de la începutul anului
Sursa foto: Facebook/Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont
Andreea Tobias
09 apr. 2025, 11:45, Social

Cele 41 de structuri județene și locale Salvamont din 25 de județe cu activitate de salvare montană au fost solicitate să intervină la 484 de acțiuni de salvare și acordare a primului ajutor medical în perioada de referință.

Între 550 și 700 de salvamontiști au asigurat zilnic asistența de salvare montană în aproximativ 90 de baze și posturi permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluență turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă și pe traseele turistice alpine.

Din totalul persoanelor asistate, 288 de cazuri au fost predate serviciilor de Ambulanță, SMURD sau transportate cu ambulanțele Salvamont la unitățile medicale, 124 de cazuri au primit aprobarea să meargă la spital cu mașinile aparținătorilor, 8 cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 3 cazuri au fost predate Serviciului de medicină legală.

Structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100%

Gradul de răspuns al structurilor Salvamont a fost de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, „confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, își dimensionează corect și își dezvoltă permanent resursele umane și materiale chiar și în condițiile în care au un deficit foarte mare de personal operativ”, se arată în comunicat.

De asemenea, au fost realizate peste 960 de acțiuni specifice de asigurare a asistenței de salvare montană în bazele, posturile și refugiile Salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfășurării unor evenimente sportive sau de altă natură în zona montană.

Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 2.676 de apeluri în martie, dintre care 1.707 anunțau accidente montane, 931 solicitau informații despre zona montană și 38 anunțau incendii pe munte.

De la începutul anului 2025, salvamontiștii din întreaga țară au intervenit în 3.703 acțiuni de salvare, în care au fost salvate peste 4.200 de persoane.