Salvamont Neamţ, avertizare de gheaţă pe trasee şi pericol de avalanşe la mare înălţime

  • Reprezentanţii Salvamont Neamţ îi avertizează pe turişti că la altitudini mai mari de 1.200 de metri s-a format gheaţă pe trasee.
  • De asemenea, în unele zone se pot produce avalanşe, iar traseele turistice au fost închise.
Urmărește
118 afișări
Imaginea articolului Salvamont Neamţ, avertizare de gheaţă pe trasee şi pericol de avalanşe la mare înălţime

Risc de avalanşe

Cei de la Salvamont Neamţ anunţă că în zonele montane situate la altitudini mai mari de 1.200 de metri pe toate potecile turistice s-a format gheaţă. De asemenea, în Masivul Ceahlău zăpada măsoară între 30 şi 140 centimetri după cota 1.300m şi există pericolul producerii avalanşelor.

Traseul Cascada Duruitoarea - Piciorul Şchiop- Cabana Diochia rămâne închis traficului turistic.

În Cheile Bicazului şi Hasmas există, la altitudini de peste 1.500 de metri, zone cu gheaţă şi un strat de zăpadă de 20-40 de centimetri. Aceeaşi situaţie este şi în Munţii Bistriţei.

În Munţii Stănişoarei, zona Parcului Natural Vânători, sunt condiţii optime pentru practicarea drumeţiilor.

De Paşte, salvamontiştii vor lucra în permanenţă şi îi avertizează pe turişti să respecte traseele montane.

Vă reamintim că drumurile forestiere nu sunt publice, accesul în ariile protejate se face numai pe traseele turisticeş iar aplicaţiile GPS de pe telefoanele mobile au informaţii şi trasee eronate care vă pot pune viaţa în pericol. Salvamont Neamt va lucra pe toată perioada sărbătorilor în regim de permanenţă cu echipe în Baza Salvamont Dochia pentru asistenţa şi asigurarea echipei de prim raspuns în Baza Salvamont Dochia şi cu echipe de suport şi intervenţie I în Baza Salvamont din Staţiunea Durău”, au anunţat reprezentanţii Salvamont Neamţ.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici