Salvamontiştii din Buşteni şi pompierii intervin pe Valea Prahovei pentru înlăturarea arborilor doborâţi de vânt
„Cred că de duminică dimineaţă şi până acum au căzut 10 copaci. Unul a căzut pe o casă, am mers şi noi cu pompierii voluntari să-l înlăturăm. Acoperişul e distrus pe jumătate. Mai avem un alt arbore căzut tot pe o casă”, a declarat Gheorghe Haiduc, şefului Salvamont Buşteni.
Pe munte, ninsorile continuă, iar vântul bate cu putere.
„Dimineaţă telecabina nu funcţiona. Bate vântul, zăpada e viscolită. La noi la refugiu zăpada era până la balcon. În rest, pe platou are un strat de aproximativ 20 de centimetri”, a declarat Gheorghe Haiduc
Potrivit ISU Prahova, duminică, ca urmare a intensificării vântului în zona de munte a judeţului, au fost doborâţi mai mulţi copaci.
Pompierii militari au intervenit în 7 misiuni pentru înlăturarea a 13 copaci căzuţi, în Sinaia – 7, Azuga – 4, Buşteni – 1 şi Cheia – 1.
„În Sinaia, în urma căderii a doi brazi pe partea carosabilă a D.N.1, a fost avariat un autoturism ai cărui ocupanţi au suferit atacuri de panică, fără însă a fi răniţi. De asemenea au fost rupte cabluri de iluminat public, linii telefonice şi de televiziune locală. Traficul a fost blocat pentru aproximativ 30 de minute”, se arată într-un comunicat emis de ISU Prahova.
Potrivit sursei citate, în Azuga, ca urmare căderii a trei brazi pe partea carosabilă, circulaţia pe D.N.1 a fost blocată timp de o oră.
În Buşteni, în urma căderii unui copac a rezultat avarierea unui gard şi a unei anexe gospodăreşti.