Salvatorii minieri au scos noi probe din subteranul Minei Uricani, unde au avut loc două explozii

Salvatorii minieri au scos noi probe din subteranul Minei Uricani, unde la începutul lunii februarie au avut loc două explozii şi unde au murit cinci mineri, probele, între care o bucată de lampă care ar fi putut provoca exploziile, ajungând la INSEMEX pentru terminarea expertizei tehnice.

Urmărește
2 afișări

Potrivit specialiştilor, la începutul acestei săptămâni, silozul din subteranul Minei Uricani, deschis în urmă cu o săptămână, a fost golit şi de acolo au fost extrase alte probe, precum şi echipamentele îngropate de surparea produsă în urma exploziilor din 5 februarie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În cursul zilei de marţi, aceste probe au fost predate specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani, cei care realizează de altfel şi expertiza tehnică pentru stabilirea cauzelor exploziilor.

"Luni, au fost aduse la Inspectoratul Teritorial de Muncă probele şi le-am predat la INSEMEX, un telefon care se afla la partea superioară a silozului, un buton de comandă, captorul, deci capul de detecţie de deasupra silozului, o parte din lampă. Sunt mai multe probe care necesită a fi expertizate", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Ileana Bodea, şeful Serviciului de Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul ITM Hunedoara.

Specialiştii susţin că bucata din lampa de iluminat scoasă din subteran ar fi putut sta la baza producerii exploziilor.

Potrivit lui Bodea, în cursul zilei de marţi, din zona silozului au fost scoase alte probe care vor ajunge, în zilele următoare, tot la INSEMEX pentru expertizare.

Ancheta privind accidentul colectiv de muncă de la Mina Uricani va fi definitivată abia după ce se vor pronunţa, prin expertiză, şi specialiştii de la INSEMEX Petroşani.

Între timp, 33 de persoane care au dat declaraţii urmează să fie reaudiate, în vederea elucidării unor aspecte rămase nelămurite.

Două explozii au avut loc, în 5 februarie, în Mina Uricani, prima cauzând moartea a cinci persoane.

În urma exploziilor, activitate de extracţie a cărbunelui de la Mina Uricani a fost oprită, timp de aproximativ o lună.

În paralel, s-a început o anchetă pentru stabilirea cauzelor exploziilor, fiind audiate mai multe persoane şi fiind adunate probe din subteran, de către echipe de salvatori şi specialişti ai INSEMEX, pentru a se realiza expertiza tehnică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici