Sâmbătă noaptea, România trece la ora de iarnă

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va deveni cea mai lungă din an.

Urmărește
90 afișări
Imaginea articolului Sâmbătă noaptea, România trece la ora de iarnă

Sâmbătă noaptea, România trece la ora de iarnă

CFR Călători anunţă că începând din noaptea de duminică, 26 octombrie, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora Europei Orientale, fără ca aceasta să modifice mersul trenurilor în vigoare.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 25 spre 26 octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00. Toate trenurile de călători care au, duminică, ora de plecare din staţiile de formare după 4.00, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale se face în aceeaşi zi de duminică, 26 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria trenurile vor circula după orele din mersul de tren în vigoare.

Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal român".

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinînd cont de avantajele decalării orarului cu o oră vară, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici