Sanador, despre cazul copilului mort: Au fost respectate toate procedurile şi protocoalele

Publicat: 22 10. 2018, 22:06
Actualizat: 25 01. 2022, 15:22

„Conform documentaţiei medicale avute la dispoziţie precum şi declaraţiilor medicilor implicaţi, rezultă că au fost respectate întocmai toate procedurile şi protocoalele medico-chirurgicale aferente afecţiunilor respective şi simptomatologiei ulterioare intervenţiei chirurgicale; menţionăm încă o data că este vorba despre un deces din cauze necunoscute, iar până la finalizarea de către INML a expertizei medico-legale, care va stabili cauzele decesului, este inadmisibilă insinuarea existenţei unei culpe în sarcina Spitalului Clinic SANADOR”, informează Sanador, prin intermediul unui comunicat de presă.

De asemenea, în acest caz, s-a autosesizat şi Colegiul Medicilor.

„În urma apariţiei în mass media a cazului unui copil de un an şi 10 luni, decedat în urma unei intervenţii chirurgicale la un spital privat din Capitală, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a decis să se autosesizeze şi a demarat o investigaţie”, informează Colegiul Medicilor.

Ministerul Sănătăţii a precizat că raportul preliminar al controlului efectuat la Sanador, unde a murit un copil după ce a fost operat, arată că au fost respectate procedurile igienico-sanitare, respectarea circuitelor, fiind sesizat Colegiul Medicilor pentru a fi verificată conduita terapeutică.

„Raportul preliminar al controlului efectuat de DSP Bucureşti la Sanador a constatat că s-au respectat procedurile igienico-sanitare. A fost verificată respectarea circuitelor, trasabilitatea pacientului, condiţiile de igienă din secţia ATI pediatrie, sterilitatea şi produsele biocide utilizate. Ministerul Sănătăţii a decis sesizarea Colegiului Medicilor pentru a verifica şi conduita terapeutică în acest caz”, informează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Verificările vin după ce un copil în vârstă de un an şi 8 luni a murit în weekend la Sanador, un spital privat din Capitală, în urma unei operaţii de hernie inghinală.