Prima pagină » Social » Acoperişuri şi culturi agricole distruse de grindină în Harghita

Acoperişuri şi culturi agricole distruse de grindină în Harghita

Grindina de mărimea oului de găină care a căzut, miercuri după-amiază, în mai multe localităţi harghitene, a distrus acoperişurile caselor şi culturile agricole.
Acoperişuri şi culturi agricole distruse de grindină în Harghita
11 iul. 2007, 15:51, Social

Benedek Istvan, primarul comunei Căpâlniţa, cea mai afectată de grindină, a declarat că furtuna, însoţită de căderi de gheaţă, a spart aproape toate acoperişurile caselor, geamurile acestora şi a acoperit culturile de cartofi, compromiţându-le în totalitate.

La ora transmiterii acestei ştiri, comuna este total nealimentată cu energie electrică.

"În comună se poate circula cu sania, au căzut bucăţi de gheaţă de mărimea oului de găină, iar stratul depus măsoară 15 centimetri grosime. Ttrebuie înlocuite complet acoperişurile Căminului Cultural, blocului şi majorităţii caselor oamenilor, iar cartofii nu se mai văd din grindină", a declarat primarul comunei Căpâlniţa, Benedek Istvan.