- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sandu, Bivolaru şi Duru au fost audiaţi ca martori în dosarul transferurilor
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, şeful serviciului licenţe şi afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru, şi fostul director al departamentului relaţii internaţionale, Cristian Bivolaru, au fost audiaţi, miercuri, ca martori în dosarul transferurilor în care sunt cercetate 12 transferuri de jucători.
La termenul de miercuri au fost prezenţi doar George Copos, Victor Becali, Mihai Stoica şi Cristian Borcea ca inculpaţi, în timp ce Duru, Sandu şi Bivolaru au fost audiaţi ca martori.
Cei trei martori şi-au susţinut declaraţiile date în urmă cu cinci ani în faţa procurorilor DNA, Cristian Bivolaru precizând că îşi aduce aminte vag de ce a scris în faţa anchetatorilor. "Îmi aduc vag aminte ce am scris, pentru că au trecut cinci ani de când am dat acele declaraţii. Am aflat de diferenţele din sumele de transferuri din sesizări ale cluburilor străine, fie din informaţiile apărute în presă. În cazul în care existau sesizări oficiale din partea cluburilor străine, se purtau corespondenţe cu federaţiile naţionale din alte ţări şi se solicitau actele şi sumele de transfer. Din câte îmi aduc aminte au fost două-trei situaţii. Nu mai ştiu care erau exact, dar una era cea a transferului atacantului Ilie Dumitrescu de la Steaua la Tottenham Hotspur. Am mai cerut lămuriri din partea federaţiei ucrainene în cazul lui Florin Cernat, dar nu am primit niciun răspuns", a spus Bivolaru.
Şeful serviciului licenţe şi afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru, a prezentat doar regulamentul de funcţionare al agenţilor de jucători, în timp ce preşedintele Mircea Sandu nu a declarat nimic în afara celor trecute în faţa anchetatorilor.
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, va fi citat ca martor la termenul din 13 aprilie în dosarul transferurilor, în care sunt cercetate 12 transferuri ale unor fotbalişti români.
Alături de internaţionalul român vor mai fi citaţi antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, şi foştii fotbalişti Ion Sburlea şi Denis Şerban.
În schimb, managerul sportiv al clubului Astra Ploieşti, Florin Prunea, şi fostul trezorier al Federaţiei Române de Fotbal, Marian Albu, vor fi aduşi cu mandat, deoarece au absentat la şedinţa de astăzi.
Căpitanul echipei naţionale a României are programat la 12 sau 13 aprilie meciul retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005.
Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la F.C. Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO