Săptămâna Generozităţii în România. Fii generos şi omenos. Află cum te poţi implica pentru a dărui

Publicat: 05 12. 2020, 17:28
Actualizat: 05 12. 2020, 17:37
Anul acesta, „Giving Tuesday” s-a transformat în „Săptămâna Generozităţii” în România.
 
„Giving Tuesday” a pornit în America în 2012 şi în 8 ani a deveni o mişcare globală în toată regula.  Iniţiativa de a face din „Marţea Generozităţii”, „Săptămâna Generozităţii” îi aparţine lui Laszlo Bodor, co-fondator al Asociaţiei Envision.  El îţi povesteşte că în pandemie, oamenii au devenit mai atenţi şi mai dornici să ajute.
 
  • „Vorbim de generozitate la orice nivel. Orice gest, oricât de mic sau oricât de mare care pentru cineva reprezintă un sprijin sau un ajutor. O îmbrăţişare, un zâmbet, a face o donaţie, a dona sânge, a face voluntariat, a aduca obiecte. Orice gest care ne este la îndemână dar care să ajute pe altcineva”, explică Laszlo Bodor.
 
Iniţiativa nu s-a oprit aici.  Au fost invitaţi 19 oameni care îţi povestesc cum au reuşit, prin generozitate, să aducă zâmbete. 
Dar ce e de fapt generozitatea? 
 
  • „Să îmbrăţişezi un om care are umerii căzuţi de greutăţile vieţii nu e un gest mic deloc. S-ar putea ca din îmbrăţişarea aia el să-şi găsească energia de a se îndrepta de spate şi de a merge mai departe”, adaugă Mirela Retegan. 
 
Dacă vrei să te implici, poţi să o faci pe www.givingtuesday.ro unde găseşti o listă cu toate iniţiativele. Dar nu uita că nu ai nevoie de o zi sau o săptămână specială ca să ajuţi.  Andrei Tănase nu ştia despre această campanie, dar cu toate acestea ajută în oamenii în fiecare an. Uite cum! 
 
  • „Am donat sânge în ultimii 5 ani, cam aşa, iar în ultimul an am donat plasma Covid pentru că am avut Covid în martie şi am donat de două ori plasmă.  De ce am ales să fac asta? Pur şi simplu mi s-a părut că e o variantă bună de a da ceva înapoi”, povesteşte Andrei Tănase.