- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.07.2014, 20:29)
- Andrei Dumitrescu
Şapte bodyguarzi, reţinuţi în dosarul de tentativă de omor privind bătaia de Hanul Drumeţului
Şapte bodyguarzi au fost reţinuţi, joi, după audierile în dosarul de tentativă de omor deschis în urma bătăii din februarie de la Hanul Drumeţului din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Urmărește
2749 afișări
Şapte bodyguarzi, reţinuţi în dosarul de tentativă de omor privind bătaia de Hanul Drumeţului (Imagine: Mediafax Foto)
Printre cei reţinuţi nu se numără şi preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, care, conform surselor citate, a fost lăsat să plece, după audieri.
Bodyguarzii reţinuţi ar urma să fie prezentaţi instanţei, vineri, cu propunerea de arestare preventivă.
În acest dosar, poliţiştii şi procurorii bucureşteni au făcut, joi, 20 de percheziţii, într-un dosar de tentativă de omor în care sunt vizate mai multe persoane, printre care şi preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, au declarat anterior, tot pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
"În această dimineaţă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul grupuri infracţionale violente din cadrul Poliţiei Capitalei, efectuează 20 de percheziţii domiciliare, inclusiv la sediile a două societăţi comerciale, urmând a fi puse în executare 26 de mandate de aducere", s-a arătat într-un comunicat de presă comun al celor două instituţii.
Potrivit unor surse din Poliţie, în anchetă ar fi vizate mai multe persoane, printre care şi preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, suspectat că ar fi constituit o grupare infracţională violentă, cu ajutorul unor bodyguarzi, pe care i-ar fi plătit şi cărora le asigura, la nevoie, cazare în Bucureşti. Sursele citate au precizat că Răzvan Pîrcălabu ar fi încercat, prin intermediul acestor bodyguarzi, să se impună în lumea interlopă prin acte de violenţă.
Percheziţiile au vizat şi restaurantul Hanul Drumeţului, din Sectorul 6, dar şi sediul firmei Drumeţul Guard, societăţi care ar fi controlate de Pîrcălabu, au precizat sursele citate.
Dosarul a fost deschis în urma unui scandal care a avut loc la începutul lunii februarie, la Hanul Drumeţului din sectorul 6 şi căruia i-au căzut victime trei persoane membri ai clanului interlop Mogoş, din sectorul 2.
În noaptea în care s-a produs incidentul, Mogoş ar fi avut un conflict cu un bărbat despre care anchetatorii susţin că ar fi fost şoferul lui Cristian Borcea. În urma acestui conflict, trei persoane care se aflau cu Mogoş au fost bătute, una dintre victime fiind ulterior operată pe creier de două ori, din cauza unor hematoame.
Poliţiştii au demarat o anchetă la câteva zile după producerea incidentului, iar care atunci când au mers să ridice imaginile surprinse de camerele de supraveghere au constat că momentele care surprindeau scandalul fuseseră şterse. Ulterior au fost audiate mai multe persoane, însă ancheta a avansat cu dificultate, în condiţiile în care ar fi fost dificil de stabilit care au fost persoanele de serviciu în noaptea incidentului, au precizat sursele citate.
Cu o zi înainte ca cei trei membri ai grupării Mogoş să fie bătuţi cu bâtele de bodyguarzii de la Hanul Drumeţului, în acelaşi local a fost bătut crunt şi un jucător profesionist de poker.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că, la scurt timp după cele două incidente, Răzvan Pîrcălabu, care este ofiţer MApN, a fost avansat la gradul de maior şi chiar la un moment dat s-ar fi prezentat în faţa poliţiştilor în uniformă militară.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe