Şapte persoane la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 15D, în Vaslui
Şapte persoane au ajuns la spital, trei dintre ele în stare gravă, în urma unui accident rutier care s-a produs, luni, pe DN 15D Vaslui – Negreşti şi în care au fost implicate două autovehicule, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primele cercetări ale poliţiştilor vasluieni arată că accidentul s-a petrecut din cauza unui şofer care a făcut o depăşire neregulementară, autovehiculul ciocnindu-se cu o maşină care venea din sens opus.
În urma impactului, toate cele şapte persoane aflate în ambele maşini au fost preluate de cinci ambulanţe şi de un echipaj SMURD şi transportate la spital, trei dintre victime fiind în stare gravă.
"Vinovat de producerea accidentului a fost şoferul care a efectuat o manevră de depăşire fără a se asigura corespunzător, maşina intrând în coliziune cu autoturismul care venea din faţă, pe sensul lui de mers. Deocamdată nu ştim nici numele şi nici vârstele celor şapte victime aflate în cele două autoturisme, prioritară fiind transportarea lor la spital şi acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, luni, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Cele cinci victime aflate în autoturismul care circula regulamentar se deplasau spre municipiul Bârlad, la Centrul de Transfuzii Sanguine, unde ar fi urmat să doneze sânge pentru o rudă internată în spital.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO