Potrivit ISU Suceava, în accident au fost implicate opt persoane, dintre care şapte primesc îngrijiri medicale.
„În accidentul rutier din Pasul Mestecăniş au fost implicate două autovehicule. Din totalul de 8 persoane, 7 primesc îngrijiri medicale”, anunţă ISU Suceava.
Nu au fost victime încarcerate în urma accidentului.
Pompierii militari intervin cu două ambulanţe SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava cu alte două echipaje pentru a le acorda îngrijiri răniţilor.
Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul rutier.