Într-un abator german, unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din Europa, lucrează aproape 4.000 de cetăţeni români. 1.000 dintre ei sunt infectaţi cu COVID-19. Un fost angajat român al abatorului german, îţi dezvăluie sub anonimat, cum erau trataţi concetăţenii noştri şi cum erau obligaţi să păstreze tăcerea despre stilul de muncă inuman la controalele din afara firmei. Acesta susţine că orele de muncă suplimentare nu erau plătite, deşi ajungea să lucreze şi 12 ore pe zi. Primarul unui oraş din Germania recunoaşte că est-europenii sunt stigmatizaţi si au condiţii de muncă şi carantină foarte proaste, comparativ cu muncitorii din alte zone.
„Erau oameni care plângeau noaptea în somn. Efectiv, li se umflau mâinile aşa de tare de la febra musculară, încât plângeau noaptea. Spuneau : nu mai pot! Îmi vine să imi iau câmpii, să plec în Romînia. Nu mai rezist!. Spaţiu foarte mic, număr mare de lucrători. Băgau şi câte 14 persoane”, povesteşte un fost angajat de la abatorul german Tönnies.
„Est-europenii care nu se află în carantină şi care circulă absolut normal prin magazine. Sunt întrebat: de ce nu sunt toţi în carantină?” Există, aşadar, o anumită stigmatizare”, recunoaşte primarul din Verl, Germania. „Românii, bulgarii, polonezii, ungurii, care lucrează în cu totul alte branşe, nu în industria de procesare a cărnii, locuiesc la grămadă, în spaţii foarte mici.”