- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sărbătoarea de Sfânta Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie. Anunţul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
- Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie
- Totul se va limita la Sfânta Liturghie din data de 14 octombrie, anunţă Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
- Reprezentanţii Prefecturii spun, la rândul lor, că decizia CJSU merge înainte şi Poliţia e în dispozitiv.
„Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iaşi pelerini din alte localităţi, racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineaţă, cum era programul iniţial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a notificat Prefectura Judeţului Iaşi că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârşirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a transmis, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
Dacă racla va mai fi scoasă pe 13 sau pe 14, răspunsul purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost: „Dacă nu va fi un număr mare de închinători şi rândul va putea fi gestionat în continuare doar în Catedrală şi în curte, cel mai probabil că nu se va mai scoate racla deloc. Vom informa din timp asupra oricăror decizii în acest sens”.
Reprezentanţii Prefecturii Iaşi au declarat, la rândul lor, că decizia CJSU merge înainte şi Poliţia e în dispozitiv.
„Se intră în plan din noaptea asta de la 12. Sunt legitimaţi cei care se aşează la rând sau vor în incinta MMB”, au spus aceştia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO