Preşedintele Cartel-Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria, că sindicatele i-au comunicat premierului că nu se pune în discuţie anularea acţiunilor de protest pentru perioada următoare.
„Am constatat o lipsă de responsabilitate a Guvernului. Nu se doreşte combaterea evaziunii fiscale. Vor să îngheţe salariul minim pe următorii ani, ceea ce înseamnă o stimulare a evaziunii fiscale, justificând că nu au capacitate. În sectorul bugetar nu se vrea revenirea la salariile din 2009. Angajaţii vor fi penalizaţi şi în 2011″, a spus Bogdan Hossu.
Liderul sindical a arătat că procenul prevăzut pentru cheltuielile pentru învăţământ şi sănătate – sectoare prioritare – va fi diminuat până în 2013, astfel că se va ajunge la o alocare de 2,3% din PIB, ceea ce însemană o reducere a puterii de utilizare a banilor care se poate realiza ori prin reducerea salariilor, ori prin reducerea numărului de anagajaţi.
Hossu a precizat că în următoarele două săptămâni Cartel-Alfa va scoate în stradă aproximativ 26.000 de oameni şi a îndemnat cetăţenii să reacţioneze pentru că „altfel, neieşirea în stradă înseamnă o acceptare tacită a măsurilor Guvernului”.
La rândul lui, liderul Confederaţiei Sindicale Democrate din România (CSDR), Ioan Baciu, a declarat că premierul nu a vrut să discute decât punctele care nu implică alocarea de bani, el angajându-se însă ca tot ce înseamnă legislaţia muncii să fie modificat şi pus în concordanţă cu ceea ce înseamnă legislaţia europeană.
În privinda creşterii salariului minim, premierul nu a acceptat nicio propunere, urmând ca sindicatele să aibă o întâlnire cu patronatele pe această temă, a adăugat liderul CSDR.
Potrivit acestuia, Emil Boc le-a spus sindicaliştilor că pe legea pensiilor nu se mai poate discuta pentru că aceasta este deja la Curtea Constituţională.
La întâlnirea de la Palatul Victoria a fost prezent şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, cu care reprezentanţii confederaţiilor sindicale s-au întâlnit, vineri, pentru a-i prezenta revendicările.
La finalul discuţiei de vineri, sindicaliştii au declarat că nu a fost luată nicio decizie şi că îşi menţin calendarul de proteste.
Membri ai CSDR vor picheta, luni, conform programului, sediul Guvernului.